„Suferința” – Conversații cu Dumnezeu

Extract din cartea Conversații cu Dumnezeu de Neale Donald Walsch

„Neale: Ce spui despre suferință? E suferința calea sau modul de a ajunge la Dumnezeu? Unii spun ca e singurul mod.

Dumnezeu: Mie nu-Mi face plăcere suferința. Iar cei care spun că-Mi face, nu Mă cunosc.

Suferința nu este un aspect necesar pentru experiența umană. Nu numai că nu este necesar, ci este și lipsit de înțelepciune, neplăcut și periculos pentru sănătate.

Atunci, de ce există atât de multă suferință.Atunci dacă ești Dumnezeu și îți displace atât de mult, de ce nu-i pui capăt?

I-am pus capăt. Voi pur și simplu, refuzați să folosiți instrumentele pe care vi le-am dat și cu care să realizați acest lucru. Vezi tu, suferința nu are nici o legătură cu evenimentele, ci cu reacția omului față de ele.

Ceea ce se întâmplă este, pur și simplu, ceea ce se întâmplă. E cu totul altceva ce simțiți voi față de asta.

V-am dat instrumentele cu care să răspundeți și să reacționați la evenimente, într-un mod care reduce durerea – de fapt o elimină – dar nu le-ați folosit.

Scuză-mă, dar de ce să nu eliminăm evenimentele?

Bună sugestie. Din nefericire, Eu nu am control asupra lor.

Nu ai control asupra evenimentelor?

Desigur că nu. Evenimentele apar în timp și spațiu prin alegerea voastră, iar Eu niciodată nu Mă amestec în această alegere. A proceda astfel ar însemna să anulez chiar motivul pentru care v-am creat. Dar asta ți-am mai explicat-o.

Voi produceți unele evenimente de bună voie, iar alte evenimente le atrageți către voi – mai mult sau mai puțin inconștient.

Câteva evenimente – în această categolie băgați majoritatea dezastrelor naturale – sunt puse în seama „datului sorții”.

Dar pâmnă și cuvântul „dat” poate fi un acronim pentru „De voi / Atrase / Toate”. Cu alte cuvinte, de conștiința planetei.

„Conștiința colectivă”.

Precis. Exact.

{…}

Întorcându-ne la suferință – de unde ne-o fi venit ideea că suferința este bună? Că cei sfinți „suferă în tăcere”?

Cei sfinți într-adevăr „suferă în tăcere”, dar asta nu înseamnă că suferința este bună. Cei care studiază la școala Maeștrilor suferă în tăcere, deoarece ei înțeleg că suferința nu este un drum al lui dumnezeu, dar este un semn sigur că mai e ceva de învățat despre calea lui dumnezeu, mai e ceva de adus aminte.

Adevăratul Maestru nu suferă de loc în tăcere, ci doar pare că suferă fără să se plângă. Motivul pentru care adevăratul Maestru nu se plânge este că adevăratul Maestru nu suferă ci, pur și simplu, trăiește experiența unui set de împrejurări, pe care voi le-ați numi de nesuportat.

Un Maestru practicant nu vorbește despre suferință, pur și simplu, înțelege clar puterea Cuvântului și alege, astfel, să nu spună nici o vorbă despre asta.

Facem să fie real lucrul căruia îi dăm atenție. Maestrul știe acest adevăr. Maestru se pune în situația de a alege ce anume hotărăște să fie real. Cu toții ați procedat la fel, din când în când. Nu exită niciunul printre voi care să nu fi făcut să dispară o durere de cap, sau ca o vizită la dentist să fie mai puțin dureroasă, hotărând ca lucrurile să se întâmple așa.

Un Maestru ia, pur și simplu, aceași decizie, dar despre lucruri mult mai importante.

Dar de ce să existe suferință?De ce să existe chiar posibilitatea de a suferi?

Nu puteți ști sau deveni ceea ce sunteți, în absența la ceea ce nu sunteți-așa cum ți-am explicat deja.

Totuți, eu încă nu înțeleg de unde ne-a venit ideea că suferința ee bună.

Ești deltept că insiști cu întrebarea asta. Înțelepciunea originară în jurul suferinței în tăcere a fost atât de pervertită, încât acum mulți cred (și câteva religii o chiar propovăduiesc) că suferința este bună, iar bucuria este rea. De aceea ați decis că dacă cineva are cancer, dar nu spune imănui, el este un sfânt – în timp ce, dacă cineva are o sexualitate robustă (iată un subiect explosiv) și o anunță deschis, ea este păcătoasă.

Măi să fie, chiar c-ai ales un subiect explosiv. Și cu multă inteligență ai schimbat pronumele din masculin în feminin. Ai făcut-o cu un anumit scop?

Am făcut-o ca să vă expun prejudecățile. Nu vă place să vă gândiți că femeile ar avea o sexualitate robustă și, cu atât mai puțin, să o trâmbițeze în public.

Mai degrabă ați vedea un om murind fără un geamăt pe câmpul de bătălie, decât o femeie să facă dragoste cu gemete în plină stradă.

Tu nu gândești la fel?

Eu nu judec nici într-un fel, nici în altul. Dar voi judecați în toate felurile – și vă sugerez ideea că judecățile voastre vă împiedică să vă bucurați, iar faptul că vă așteptați la ceva, vă face nefericiți.

Toate acestea la un loc vă provoacă boala – și, implicit, de aici începe toată suferința.

De unde să știu eu că ceea ce spui este adevărat? Cum pot să știu că-mi vorbește chiar Dumnezeu și nu că imaginația mea e mult prea activă?

Ai mai întrebat asta. Răspunsul meu este același. Ce contează? Chiar dacă tot ceea ce ți-am spus este „greșit”, te gândești tu la un mod mai bun de a trăi?

Nu.

Atunci „greșit” este corect și „corect” este greșit!

Ca să te ajut să ieși din dilemă îți spun doar: nu crede nimic din ce-ți spun. Pur și simplu, trăiește. Trăiește-o ca experiență.

Apoi, trăiește orice altă paradigmă pe care vrei să o construiești. După aceea, uită-te la experiența ta  pentru a găsi adevărul tău.

Într-o zi, dacă ai foarte mult curaj, vei trăi experiența unei lumi unde a face dragoste este considerat un lucru mai bun decât a face război. În acea zi, tu te vei veseli.”

Dialoguri din filmul Matrix

¨M: Ce aștepți? Ești mai rapid decât atât. Să nu crezi că ești. Să știi că ești!

N: Știu ce vrei să faci.

M: Încerc să îți eliberez mintea, Neo. Dar eu pot doar să îți arăt ușa, tu trebuie să intri prin ea. Trebuie să uiți totul, Neo. Uită teama, îndoiala și neîncrederea. Eliberează-ți mintea!¨

¨N: Credeam că nu este real.

M: Mintea ta face să fie real.

N: Dacă ești ucis în Matrix…mori și aici?

M: Corpul tău nu poate trăi fără minte.¨

¨C: Nu încerca să îndoi lingura. E imposibil. Mai bine încearcă să înțelegi adevărul.

N: Ce adevăr?

C: Lingura nu există.

N: Nu există?

C: Atunci vei vedea ca nu lingura se îndoaie, ci tu.¨

¨N: Oracolul mi-a spus că..

M: Ți-a spus exact ce aveai nevoie să auzi. Asta este tot. Neo, mai devreme sau mai târziu vei înțelege, la fel cum și eu am înțeles, există o diferență între a cunoaște calea și a merge pe cale.¨

Cele zece legăminte

Cele zece legăminte – „Conversații cu Dumnezeu, vol. 1”, Neal Donald Walsch

Cele zece poruni care sunt de fapt cele zele legăminte cum sunt prezentate în cartea Conversații cu dumnezeu, vol. 1 scrisa de Neal Donald Walsch. Cred totuși că atunci cănd citești cartea cu atât mai mult înțelegi contextul în care sunt prezentate cele zele legăminte.

„Îţi voi răspunde deci, ca să înţelegi cel mai bine, deşi adevărul este implicit. Le spun acest lucru tuturor oamenilor care aud cuvintele Mele şi care caută Adevărul Meu. Fiecărei inimi, care întreabă cu sinceritate care este calea spre Dumnezeu, i se arată. Fiecăruia i se dă un Adevăr spus din inimă. Veniţi către Mine de-a lungul cărării inimii voastre, nu printr-o călătorie a minţii voastre. Nu Mă veţi găsi niciodată în mintea voastră.

Ca să-L cunoşti cu adevărat pe Dumnezeu, trebuie să ieşi din mintea ta.

Întrebarea ta cerşeşte un răspuns şi nu Mă voi da la o parte de la a răspunde interogatoriului tâu profund. Voi începe cu o afirmație care te va surprinde și probabil va ofensa sensibilitatea multor oameni.

Nu există ceva ce se numește Cele Zece Porunci.

Dumnezeu nu există?!

Nu, nu există. Cui să-i poruncesc Eu? Mie Însumi? Și de ar fi necesare astfel de porunci? Tot ceea ce Eu vreau, este. N’est ce pas?

Prin urmare, de ce ar fi necesar să poruncesc cuiva? Și dacă aș fi emis porunci, n-ar fi fost ele respectate în mod automat? Cum aș fi putut să doresc cu asemenea ardoare ca ceva să se întâmple, încât să îl poruncesc și apoi să stau de-o parte și să văd că nu Mi-e respectată porunca?

Ce rege ar face asta? Ce conducător?

Adevăr vă spun Eu vouă: Eu nu sunt nici rege, nici conducător. Eu sunt, pur si simplu, – Creatorul – iar aceasta trebuie să vă strârnească venerația. Creatorul nu conduce, ci, pur și simplu, creează – creează și continuă să creeze. V-am creat pe cvoi – v-am binecuvântat – în chiul și asemănarea Mea și v-am făcut anumite promisiuni și legăminte. V-am spus cu cuvinte clare ce va fi cu voi când veți deveni una cu Mine.

Tu ești ca și Moise, un căutător zelos. Și Moise a stat în fața mea ca și tine, cerșindu-Mi răspunsurile. „O Dumnezeul strămoșilor mei”, a strigat el, „Dumnezeu al Dumnezeului meu, binevoiește și arată-mi! Dă-mi un semn ca să le spun oamenilor mei. De unde să știm că suntem poporul ales?” ” Şi Eu am mers la Moise, aşa cum am venit la tine acum, cu un pact divin – o promisiune veşnică – un angajament sigur şi categoric. „Cum pot să fiu sigur?”, a întrebat Moise cu jale. „Pentru că aşa ţi-am spus Eu”, am spus. „Ai Cuvântul lui Dumnezeu.”

Şi Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost o poruncă, ci un pact. Acestea sunt deci cele …

ZECE LEGĂMINTE

Vei şti că ai pornit pe calea lui Dumnezeu şi vei şti că L-ai găsit pe Dumnezeu, pentru că vor apărea aceste semne, aceste îndrumări, aceste schimbări în tine:

  1. Îl vei iubi pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu toată mintea ta, cu tot sufletul tău. Şi nu va exista alt Dumnezeu în afară de Mine. Nu vei mai adula dragostea omenească sau succesul, banii sau puterea, sau vreun alt simbol de genul acesta. Vei pune de-o parte toate aceste lucruri, tot aşa cum un copil îşi pune de-o parte jucăriile. Nu pentru că nu mai au valoare, ci pentru că tu eşti prea mare pentru ele.

Şi vei şti că ai pornit pe calea spre Dumnezeu pentru că:

  1. Nu vei lua numele lui Dumnezeu în deşert. Nici nu vei folosi numele Meu când vei vorbi de lucruri uşuratice. Vei înţelege puterea cuvintelor şi a gândurilor şi nu te vei gândi să invoci numele lui Dumnezeu într-o manieră neDumnezeiască. Nu-Mi vei folosi numele în deşert, pentru că nu poţi. Pentru că numele Meu – Marele „Eu Sunt” – nu este niciodată folosit în zadar (adică fără rezultat) şi nici nu va putea fi vreodată.

Şi vei şti acest lucru atunci când Îl vei fi găsit pe Dumnezeu.

Îţi dau şi alte semne:

  1. Îţi vei aminti să ţii o zi pentru Mine, pe care o vei numi sfântă. Aceasta, ca să nu rămâi prea mult în lumea ta iluzorie, ci să te obligi să-ţi aminteşti cine şi ce eşti. Şi atunci, în curând, vei numi fiecare zi, zi de sărbătoare şi fiecare moment, sfânt.
  2. Îi vei cinsti pe mama şi pe tatăl tău – şi vei şti că tu eşti Fiul lui Dumnezeu, atunci când tu Îl cinsteşti pe Tatăl / Mama Dumnezeu în tot ceea ce spui, faci sau gândeşti. Şi, exact aşa cum îi cinsteşti pe Mama / Tatăl Dumnezeu şi pe tatăl şi mama ta de pe pământ (pentru că ţi-au dat viaţă), tot aşa vei cinsti pe toată lumea.
  3. Vei şti că L-ai găsit pe Dumnezeu când vei observa că nu vei mai omorî (adică nu vei omorî cu premeditare şi fără motiv). Pentru că, în timp ce tu înţelegi că nu poţi să pui capăt vieţii altuia în nici un fel (întreaga viaţă este eternă), tu nu vei alege să sfârşeşti o anumită încarnare, nici să schimbi o energie de viaţă dintr-o formă în alta fără cea mai sacră motivaţie. Noul tău respect pentru viaţă te va face să cinsteşti toate formele de viaţă – inclusiv plantele, copacii şi animalele – şi să ai un impact asupra lor numai când este în vederea binelui suprem.

Şi-ţi mai trimit şi aceste semne, ca tu să ştii că eşti pe cărare:

  1. Nu vei întina puritatea dragostei cu necinste sau înşelăciune, pentru că acesta este adulter. Îţi promit că, atunci când Îl vei fi găsit pe Dumnezeu, tu nu vei mai comite adulter.
  2. Nu vei lua ceva ce nu-ţi aparţine, nici nu vei înşela pe cineva, nici nu vei fi complice, nici nu vei face altuia rău pentru a obţine un lucru, pentru că aceasta ar însemna furt. Îţi promit că, atunci când Îl vei fi găsit pe Dumnezeu, tu nu vei fura.

Nici nu vei…

8 … spune ce nu e adevărat, depunând astfel mărturie strâmbă.

Nici nu vei…

9 … pofti la nevasta vecinului tău pentru că, de ce ai dori nevasta vecinului tău când ştii că toate celelalte sunt nevasta ta?

10 … pofti la bunurile vecinului tău pentru că, de ce ai dori bunurile vecinului tău când ştii că toate bunurile pot fi ale tale şi toate bunurile tale aparţin lumii întregi?

Vei şti că ai găsit drumul spre Dumnezeu când vei vedea aceste semne. Pentru că îţi promit că nimeni care-L caută cu adevărat pe Dumnezeu nu le va mai face. Îi va fi imposibil să se comporte în continuare astfel.

Acestea sunt libertăţile voastre, nu constrângerile voastre. Acestea sunt legămintele Mele şi nu poruncile Mele. Pentru că Dumnezeu nu porunceşte celor pe care Dumnezeu îi creează. Dumnezeu, pur şi simplu, le spune copiilor lui Dumnezeu: în felul acesta veţi şti că veniţi acasă.

Moise a întrebat cu înflăcărare: „Şi cum am să ştiu? Dă-mi un semn”. Moise a pus aceeaşi întrebare pe care Mi-ai pus-o tu acum. Aceeaşi întrebare pe care Mi-au pus-o oamenii de pretutindeni, de la începutul veacurilor. Răspunsul Meu este la fel de etern. Dar nu a fost şi nu va fi niciodată o poruncă. Pentru că, oare cui să-i poruncesc? Şi pe cine să pedepsesc dacă poruncile Mele nu vor fi respectate?

Nu exist decât Eu.”

Nu există nevoi reale

Prin vară anul trecut am simțit pentru prima oară că nu am nevoie de nimic, de absolut nimic, nimic, nimic. Nimic. M-am simțit complet dezorientată. Eram în aer, eram în plop și plopul în aer :). Nu înțelegeam ce se întâmplă. „Păi…și…atunci eu la ce mă gândesc? Eu ce fac acum?” M-am oprit din tot și nu înțelegeam ce se întâmplă. Mă simțeam inconfortabil, cum adică să nu am nevoie de nimic?! Se oprise totul, s-a oprit timpul, s-a oprit mintea. N-am mai avut nimic de ce să mă agăț. A fost eliberator și oarecum înfricoșător în același timp. Eram liberă, dar nu știam ce să fac cu libertatea mea.

Treptat (adică după luni de zile), am început să înțeleg că de fapt nu îmi lipsește absolut nimic. Am înțeles că sunt întreagă așa cum sunt, că sunt perfectă, că sunt completă.

Acum știu că nu am nevoi, că nu am lipsuri și trăiesc întregul din care acționez, chiar dacă din exterior pare că am nevoi. Lucrurile pur și simplu se întâmplă, dacă le lași. Viața are grijă de tine, dacă o lași.

Adevărul este că încă mă clatin între cele doua variante. Stau pe fază, atentă la stările și sentimentele mele, ghidând-mi viața spre Bucurie.

Bucuria a înlocuit dezorientarea când simt completitudine, grandoarea vieții mele, acea libertate care anul trecut mi se părea înfricoșătoare.

Adevărul este că noi nu avem nevoi și nimeni nu are nevoie de noi, dar suntem obișnuiți să trăim în relații de dependențe bolnăvicioase și să ne găsim rostul în funcție de câtă și ce nevoie au ceilalți de noi. În funcție de asta ne simțim de folos, ne simțim demni, ne simțim acceptați. Când dai drumul la toată această iluzie rămâi tu, liber, să te bucuri de tine și de viața ta așa cum îți este mai mare bucuria din suflet.

Acum îmi ghidez pașii spre a nu mai face nimic pentru că trebuie, ci pentru că mă bucură. Chiar dacă din exterior în continuare o să pară că fac lucruri esențiale vieții pentru că…trebuie, am înțeles că viața este o bucurie și le fac pentru mine, pentru că mă bucură.

Viața chiar este frumoasă așa cum este și nimic altceva decât bucuria noastră nu are importanță. Odată cu ea se desfășoară toată viața.

 

Când privim lumea prin ochii iubirii…

Arta de a iubi – Don Miguel Ruiz

„Dacă privim lumea prin ochii iubirii, vom vedea iubirea oriunde vom privi. Copacii ni se vor părea confecționați din iubire. Apa la fel. Atunci când privim lumea prin ochii iubirii, noi ne putem conecta voința la voința altui visător, iar visul nostru va deveni unul singur. Atunci când percepem lumea prin ochii iubirii, noi devenim una cu păsările, cu natura, cu oamenii, cu tot ceea ce ne înconjoară. În acest fel, putem privi lumea prin ochii unui vultur sau ne putem transforma în orice formă de viață. Noi putem deveni una cu vulturul prin intermediul iubirii noastre și îi putem împrumuta aripile, sau putem deveni una cu ploaia, ori cu norii. Pentru a face acest lucru, este necesar mai întâi să ne golim mintea de teamă și să o percepem prin ochii iubirii. Trebuie să ne dezvoltăm voința până când devine suficient de puternică pentru a se conecta la o altă voință, devenind una cu ea. În acest fel putem să căpătăm aripi pentru a zbura. Sau putem deveni una cu vântul, zburând ici și colo, ori alungând norii pentru ca soarele să răsară. Aceasta este puterea Iubirii.

Atunci când toate nevoile minții și trupului nostru sunt împlinite, noi vedem lumea prin ochii iubirii. Îl vedem atunci pe Dumnezeu pretutindeni. De pildă, îl putem vedea pe El dincolo de Parazitul oamenilor din jurul nostru. În interiorul oricărui om se află Pământul Făgăduinței pe care Moise l-a promis poporului său.

Pământul Făgăduinței este o zonă din mintea umană, dar nu poate fi perceput decât de către acea minte care a devenit fertilă pentru iubire, căci numai acolo poate trăi Dumnezeu. Mintea omului obișnuit este și ea un pământ fertil, dar pentru Parazitul care crește din semințele invidiei, mâniei, geloziei și fricii.

Pot exista relații care corespund perfect visului Paradisului. Noi ne putem crea propriul Paradis, dar trebuie să începem întotdeauna cu noi înșine. Mai exact, trebuie să începem prin a ne accepta în întregime corpul. Trebuie să vânăm apoi Parazitul, până când acesta capitulează. În acest fel, mintea va ajunge să iubească trupul și nu ne va mai sabota iubirea. Totul depinde numai de noi, nu de altcineva. Înainte de toate acestea însă, trebuie să învățăm cum să ne vindecăm corpul emoțional.”

(poza: Ashes and Snow – Gregory Colbert)