povestea nemultumirii

A fost odata ca niciodata o fata si nemultumirea ei. Oare era a ei nemultumirea? Fata avea tot ce vroia si tot ce avea nevoie, dar totusi era nemultumita. avea un acoperis deasupra capului, avea mancare, avea familie, avea odaia ei, avea banuti de aur, n-am putea zice ca ii lipsea ceva. Era frumoasa, desteapta, dar totusi simtea o nemultumire. O nemultumire fata de ce? Fata de cine? Fata de ea? Fata de viata? Fata de ea si de viata ei. Nu intelegea lumea meschina in care traia, Ea vroia in lumea ei de basm. In aceasta lume meschina considera ca nu este suficient de buna, suficient de harnica, suficient de desteapta, suficient de profunda, suficient de atenta. Dar cine zicea ca ea e toate astea?
Dimineata se trezea nemultumita ca trebuia sa mearga sa slujeasca imparateasa si nu-i placea deloc. De ce nu-i placea? nu stia nici ea prea bine caci imparateasa zicea ca o iubea. Oare pentru ca era frig acolo, pentru ca erau prea multi ostasi acolo iar ei ii placea sa traiasca libera printre spiridusi si zane, in lumina si iubire, printre prietenii pe care nu ii putea vedea ci doar simti, cu vantul, soarele, ploaia, florile, copacii, muntii, marea, oceanul, pasarile.
La castel era prea multa galagie si totusi nu se spunea nimic. Nu vedea nici un rost in ceea ce facea. Acolo simtea ca nu poate sa fie ea. O deranja galagia lor si nu mai simtea divinul din ea. Fata la castel trebuia sa indeplineasca ordinele imparatesei caci era papusa ei. Imparateasa dicta cum se misca, cum arata si ce face fata. Fata era pusa sa isi schimbe hainele si infatisarea in functie de dorinta imparatesei, ba era prea libertina, ba era ca o batranica, ba era ca o tigancusa, ba era frumoasa, ba era prea sobra, ba era prea desfranata. Oricat fata ar fi incercat imparateasa nu era multumita. Indatoririle fetei in a o servi pe imparateasa trebuiau indeplinite perfect. Aceasta perfectiune nu reprezenta adevarul tinuturilor basmelor ci adevarul imparatesei in ochii dansei. Cum va inchipuiti era greu de prevestit care era adevarul imparatesei. Cateodata acesta se si schimba de cand rasarea soarele pana apunea, dar nu conta caci indatoririle trebuiau indeplinite, asa era in imparatia in care traia.
Cum imparateasa era mai mereu nemultumita, si fata era nemultumita de ea si de munca ei.
Vazand ca fata este atat de ingandurata si trista, povestitorul imparetiei venii in ajutorul ei si o noapte intreaga a luat-o cu el intr-un basm al unei marionete pentru a-i arata povestea acesteia. Astfel fata reusi sa inteleaga aceasta nemultumire a ei. Fata a inteles ca sufletul ei nu poate fi tinut in sclavie caci asa divinul din ea nu se poate manifesta, este impotriva adevarului tinuturilor basmelor.
Fata a inteles ca ea este marioneta imparatesei si ca trebuie sa isi elibereze aripile ei de zana.
In scurt timp fata incepuse sa auda o voce de povestitor in mintea ei. O voce blanda, iubitoare cum nu mai auzise pana atunci. O voce care ii zicea sa o urmeze caci impreuna aveau sa mearga in tara din vazduh. Tara din vazduh era departe tare de imparatia reginei. Din tara din vazduh se putea vedea imparatia reginei, dar invers ba, asa ca fata era in siguranta acolo si se putea metamorfoza in zana din ea. In tara din vazduh locuiau prietenii ei spiridusii si zanele, acolo traia in frumoasa natura, era una cu vantul, soarele si luna, cu marea, muntii si campia, se putea juca cu feluritele animalute de la cel mai mic la cel mai mare, cu pasarile care cantau pentru ea, copacii o imbratisau iar florile coronita ii faceau.
Astfel fata incepu sa vorbeasca tot mai des cu vocea din ea care ii arata cat de minunata e dragostea. O dragoste necunoscuta in imparatia reginei. Fata la inceput incerca sa ii povesteasca si reginei descoperirea ei pentru ca o iubea in ciuda comportamentului ei. A inteles ca imparateasa e o femeie puternica si dornica de mai multa putere si control ceea ce o orbea si ii dicta comportamentul, nepermitandu-i sa auda si ea vocea care se gasea in sufletul ei si sa simta dragostea. Imparateasa credea ca puterea inseamna totul si ii era frica sa nu piarda tronul imparatiei, de aceea viata ei era o lupta crancena pentru ceea ce nu putea controla. Astfel fata a inteles ca regina nu avea sa lase dragostea fetei sa o invaluiasca pentru ca nu intelege ceva ce nu putea controla.
In scurt timp fata si vocea din ea incepeau sa fie una si aceeasi, fata fiind invaluita de dragostea vocii si astfel transformandu-se in zana de care povestitorul batran si bland, cu voce calda ii spusese ca se gaseste in ea ascunsa de atat de mult timp ca nu mai știa de ea.
Intr-o seara pe cand soarele apunea, un print frumos, ca soarele de frumos, se apropie de ea si o invita cu el in tara din vazduh. La inceput fetei i-a fost frica, nu putea a crede ca viata de basm este si pentru ea. Ii era frica ca totul este o capcana, iar ea o sa devina din nou marioneta cuiva chiar daca stia ca asta nu se mai poate intampla caci uitandu-se la ea si-a vazut aripile de zana si a stiut ca locul ei este in tara din vazduh. Fata s-a aventurat pe aripile vantului cu printul care o iubea si au simtit ca sufletul lor este unul si acelasi.
Peste multi ani, mult prea multi numarati in lumea imparatesei, ghidata de povestitorul cu voce blanda imparateasa isi gasi linistea, si dragostea se asternuse peste imparatia ei. Toti cei din imparatie au fost liberi sa plece, iar imparateasa a trait fericita in liniste.
Si-am incalecat pe vant si v-am spus povestea asa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s