solitudinea privita din exterior

Eu le zic oamenilor ca imi e atat de bine cum nu mi-a fost niciodata, iar ei imi zic ca isi fac griji pentru mine..de parca as fi luat-o razna. De ce?
Astazi mi-a scris o prietena din copilarie. M-a intrebat ce mai fac, ce se mai intampla in viata mea..intrebari uzuale la care acum imi este asa de greu sa ma rezum la un raspuns simplu cum ar fi „bine” incat i-am povestit entuziasmata de bucuria solitudinii si cat de fericita sunt, dar ea nu auzea ca imi este bine si insista cu grijile ei pentru mine orice i-as fi zis.
Solitudinea ii sperie in general pe oameni. Suntem invatati ca trebuie sa traim in societate, conform societatii si regulilor ce le implica aceasta. Trebuie sa fim ocupati mereu caci astfel suntem utili, sa avem multi prieteni caci asta inseamna ca suntem demni de dragostea si respectul celorlalti. Sa avem un job cel putin respectabil, iar cu cat este mai important in viziunea societatii, cu cat implica mai mult sacrificiu cu atat esti mai demn de admirat. Daca implica si un venit financiar exceptional, atunci inseamna ca esti pe drumul cel bun. Aici se mai adauga si familia si cel putin doi copii ca asa da bine, trebuie sa ajutam la perpetuarea speciei.
Dar daca eu nu mai vreau sa imi ocup timpul cu activitati goale, care nu imi aduc nici un folos real pentru sufletul meu? Daca eu consider ca simplul fapt ca exist este o ocupatie considerabila? De aici oricum viata isi are cursul ei si cu cat o las mai libera sa se exprime cu atat mai frumoase sunt experientele care rezulta.
Cu ce imi este mie de folos admiratia, respectul si dragostea celor din jur daca eu nu am dragoste, admiratie si respect fata de mine insami? Ce exprima cei din jur vis a vis de mine nu este altceva decat perceptia lor asupra vietii, nicidecum nu exprima ceea ce sunt eu de fapt.
Un job admirabil? Cu un venit financiar substantial? Sa fie ale sufletului meu aceste dorinte sau ale egoului meu care nu se mai satura de mandrie? Viata nu consta in sacrificii pentru altii, nici Dumnezeu nu vrea sacrificiul tau. As zice ca Dumnezeu nu vrea altceva decat sa iti admire maretia, sa admire minunea care esti. Victimizarea rezultata in urma sacrificiului nu face altceva decat sa iti aduca amaraciune, sa iti  micsoreze puterea luminii care este in tine. Am mai scris un articol unde gasesti mai pe larg descrisa inselaciunea care sta in spatele sacrificiului/jertfei, acesta fiind punctul meu de vedere.
Am avut o perioada in care vroiam sa plec in zone sarace ale lumii in voluntariat, sa ii ajut pe cei mai nevoiasi de pe planeta asta. Dupa ceva timp mi-am dat seama ca daca vreau sa ajut cu adevarat, nu e nevoie sa merg atat de departe caci in Romania sunt zone unde se traieste la fel de rau ca in zonele sarace din Africa. M-am hotarat sa imi indrept atentia spre locuri mai apropiate. Pana intr-o zi cand o persoana foarte draga mie m-a intrebat cum cred eu ca as putea sa ii ajut pe altii cand eu nu pot sa ma ajut pe mine. S-a facut putina lumina in viata mea. Mi-am dat seama ca sufletul meu are nevoie de ajutorul meu si ca ar trebui sa dau la o partea nevoia de admiratie si recunostinta ale egoului meu.
Familie si doi copii? Inainte sa iei vreo decizie legata de casnicie si copii asigura-te ca din iubire faci asta si nu din diverse frici cum ar fi singuratate, necesitate, dependente. Sunt sigura ca o sa te descurci la batranete si fara copii care sa aiba grija de tine.
Nu ma intelege gresit. Nu cred ca o sa imi petrec viata izolata departe de oameni (cu toate ca nici in asta nu as vedea o problema, doar ca rolul meu in viata asta este mult mai mare), caci nici acum nu am renuntat la ei. Am renuntat la galagia conversatiilor goale si tot ce implica acestea, la activitati care imi ocupa timpul fara nici un rost si m-am hotarat sa ii dau atentie sufletului care are cea mai mare nevoie de ajutor. Sufletului meu. Care de ani de zile striga la mine incercand sa imi atraga catusi de putin atentia, dar eu eram prea „ocupata”.

„Our deepest fear is not that we are inadequate, our deepest fear is that we are powerful beyond measure. It is our light, not our darkness that most frightens us. We ask ourselves, who am I to be brilliant, gorgeous, talented, fabulous? Actually, who are you not to be. You are a child of God. Your playing small does not serve the world, there is nothing enlightened about shrinking so that other people won’t feel insecure around you. We were all meant to shine as children do. We were born to make manifest the glory of God that is within us. It’s not just in some of us, it’s in everyone. And as we let our own light shine, we unconsciously give other people permission to do the same. As we are liberated from our own fear, our presence automatically liberates others.” (Marianne Williamson)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s