Invazia păianjenilor.

Când eram micuţă aveam un coșmar ce se repeta. Visam că în timp ce dorm mulţi păianjeni năvăleau peste plapuma mea. Atât de mulţi încât abia se mai vedea plapuma. În vis mă trezeam brusc înspăimântată și vedeam păianjenii cum vin spre mine după care mă trezeam la realitatea fizică. Mă bulversa complet acest coșmar. Mă simţeam atât de incapabilă să mă apăr de acești păianjeni încă intram în panică. De fiecare dată când aveam acest coșmar a doua zi eram dată peste cap.

Mereu mi-a fost frică, silă și milă de păianjeni. Îmi era frică de ei și nu mi doream în preajmă, și îmi era silă și milă să îi omor.
În seara asta am realizat că în casuţa mea era invazie de păianjeni. Erau peste tot, în fiecare colțișor, după fiecare obiect, când credeam că l-am omorât pe ultimul mai gaseam unul. Nu-mi venea să cred cât de mulţi sunt, iar eu am evitat să îi văd până acum. Erau trei feluri: păianjeni mici și grași, păianjeni foarte mici și grași și păianjeni bej subțiri și cu picioare mai lungi, plus păianjenul surpriza care era mare și cu picioare mari și mai groase doar că el era mort deja.
Spre deosebire de vis, în invazia din realitatea fizică păianjenii fugeau din calea mea căci le era frică. Nu mai păreau aşa de înspăimântători ca pe vremuri, nici milă n-a mai fost după ce am văzut câţi sunt şi cum îmi invadează tot spaţiul. Păianjenii când mă vedeau fugeau de mine, nu ştiau cum să se ascundă mai repede să nu le fac rău, adică opusul la ce simţeam în vis.
Invazia din lumea fizica de fapt a început acum mai bine de jumătate de an, când m-am mutat şi printre primii mei prieteni în noul apartament a fost un păianjen care îsi croise o pânză perfectă în partea exetrioară a unui geam pe care eu nu îl folosesc. La momentul respectiv l-am admirat pentru felul sârguincios de a-şi crea opera şi am considerat că nu are ce rău să îmi facă aşa că l-am lăsat să îşi facă treaba. Între timp din când în când mai apărea câte un păianjen în casă, pe unii îi scoteam afară cu o cutie pe alţii îi lăsam în pace considerând că nu au ce rău să îmi facă şi îmi era milă să îi omor. Timpul a trecut, am tot zis că îi mai las puţin şi încerc să îi scot afară şi uite aşa m-am trezit cu casa plină de păianjeni, iar eu credeam că sunt doar doi păianjeni nevinovaţi şi inofensivi pe tavanul din baie.
Casa noastră este sufletul nostru. Cum o casă trebuie îngrijită constant, curăţată, ordonată, la fel este şi cu viaţa noastră, trebuie constant curaţată de toate cele de care ne agăţăm vrând nevrând.
Odată cu această experienţă am făcut o analogie a invaziei păianjenilor cu anumiţi oameni din viaţa mea. Unii oameni la prima impresie îmi păreau inofensivi şi îi acceptam în viaţa mea, de multe ori chiar admirându-i pentru tactul lor. Pe alţii îi vedeam foarte dominatori, dar consideram că atâta timp cât nu îi calc pe coadă nu am de ce să am probleme cu ei. Problema a fost că având intenţia de a nu îi călca pe coadă m-am făcut prea mică ca să le fac lor loc, cu alte cuvinte m-am dat pe mine la o parte, le-am cedat lor puterea mea oferindu-le astfel putere asupra mea.
Aşa cum evitam să omor păianjenii care îmi invadau casa din dorinţa de a evita agresivitatea, aşa le cedam din puterea mea şi oamenilor ce îmi invadau sufletul din dorinţa de a evita agresivitatea. Astfel mi-am refulat agresivitatea şi am ascuns-o bine de tot. Agresivitatea în sensul de apărare, de a rămâne verticală în faţa pretenţilor celor din jur, nu în sensul de a face rău intenţionat cuiva, ci de a-ţi delimita spaţiul.
Mi s-a oferit ocazia de a face curăţenie fizic în viaţa mea, de a nu mai permite nimanui să îmi împăienjenească puterile.
Timp de două ore am luat la rând fiecare particică a apartamentului meu şi cu o lanternă am luminat fiecare centimentru să nu îmi scape nici păianjenii bej care erau mai greu de observat. Am studiat fiecare puncticel negru pentru a mă asigura că nu este un păianjen mic mic ce se ghemuieşte pentru a trece neobservat.
Am vrut să curăţ bine de tot, să nu rămână nimic ce nu-şi are locul acolo şi aşa vreau să fac cu toată viaţa mea, să înlătur tot ceea ce nu îmi da voie să fiu eu cu adevărat, să îmi recapăt puterea asupra vieţii mele.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s