Libertatea din iluzie

Asta este! Asta este! Asta este! Astaaaaa eeeeee! Cat de clar și ușor de înțeles vorbește, pe înțelesul tuturor aș zice. Dar, oare dacă nu ai trăit asta, cum ai putea să înțelegi? Este o linie atât de fină între a te deschide pur și simplu în fața vieții încât să simți și a visa la acest sentiment ca fiind ceva atât de greu de atins, ceea ce te închide în fața vieții, căci tu deja ai totul în tine. Tu ești universul, iar când ajungi să simți asta, îți dai seama că viața fizică este atât de mică. Atât de mică! Şi atunci înțelegi că nu există nici o luptă. Că ești aici pentru a te bucura de manifestarea vieții, a iubirii. Totuși până când balanța se înclină mai mult în aceasta direcție, este un amalgam de sentimente ale sufletului și stări ale minții între care de multe ori nici nu reușim să facem diferența și trăim mai mult prin stări ale minții, prin gânduri. Gânduri care îți zic că nu ești suficient de bun, că nu poți, că trebuie să te lupți, că nu o să reușești, că trebuie să faci mult mai mult pentru a fi mulțumit, ai nevoie de milioane de euro, de faima, de putere. Asta este capcana, dacă trăiești prin minte oricât ai avea și orice ai face niciodată nu o să fie suficient. Dacă trăiești prin suflet, ai să vezi ca în fiecare moment ai exact cât îți trebuie și ce îți trebuie. Ai exact cât poți duce în acel moment.

Sentimentele sufletului, ale universului, ale mele, ale tale, sunt atât de puternice încât când încerci să le pui în cuvinte îți dai seama că nu ai cum să cuprinzi totul și nu-ți rămâne decât să te bucuri și să lași sentimentele să te învăluie. Este o eliberare din lume. Tu ești universul! Oferă-te vieții.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s