Manuscrisul găsit la Accra, Paulo Coelho – „N-am știut niciodată încotro să mă îndrept.”

Ei bine, asta este întrebarea ce mă frământă de muuuulţi ani: care este drumul meu în viață? Ce să fac eu cu viața mea? Răspunsul acum îl simt, dar îmi este greu să îl pun în cuvinte. Îl știu în suflet și curând se va arăta și în rațional. Sufletul face curățenie și toate barierele, credințele false se rup una câte una și pe zi ce trece se luminează încă puțin din drum. Sufletul vorbește prin tot ce ne înconjoară, o carte, un om, o întâlnire, lacrimi, un pas la stânga sau un pas la dreapta, o adiere de vânt, un cuvânt. Cu iubire, dorință, conștiință și disciplină îi urmez ghidarea. La început de drum m-am întrebat „oare cum o să reușesc sa îl aud mereu?”, mi se părea atât de greu să pun sub semnul întrebării tot ce îmi zicea mintea, dar cu fiecare pas iubirea ce te înconjoară transformă totul în jurul tău până ajungi să înțelegi că nici nu există cale de întoarcere din punctul de unde ai ajuns, căci iubirea te îndeamnă să continui pe drumul sufletului. Ce înainte păreau greutăți și suferință acum le vezi pline de iubire. Asta nu le face să dispară, dar nu te mai doboară.

“Și un băiat care trebuia să plece în noaptea aceea a spus: „N-am știut niciodată încotro să mă îndrept.”
Și el a răspuns:
Precum soarele, viața își răspândește lumina pretutindeni.
Și, când ne naștem, vrem totul în același timp, fără să stăpânim energia care ne este dată.
Dar, dacă avem nevoie de foc, trebuie să facem în așa fel ca razele soarelui să se îndrepte toate în același loc.
Iar marea taină pe care Energia Divină a dezvăluit-o lumii a fost focul. Nu numai cel în stare să încălzească, ci cel care transformă grâul în pâine.
Și vine clipa când avem nevoie să concentrăm acel foc interior pentru ca viața noastră să aibă un rost.
Atunci întrebăm cerurile: „Oare care e rostul?”
Unii alungă imediat întrebarea: ea zgândăre, nu te lasă să dormi, și nu ai un răspuns la îndemână. Aceștia sunt cei care mai târziu vor ajunge să trăiască ziua de mâine la fel ca ziua de ieri.
Și, când va veni Nedorita de Oameni, vor spune: „Viața mea a fost scurtă, mi-am irosit binecuvântarea.”
Alții acceptă întrebarea. Dar, neștiind să răspundă, încep să citească ce au scris cei care au înfruntat-o deja. Și câteodată găsesc un răspuns pe care îl cred bun.
Când se întâmplă așa, se transformă în sclavii acelui răspuns. Creează legi care să-i silească pe toți să accepte ceea ce cred ei că este rațiunea de a fi a existenței. Construiesc temple ca să o justifice și tribunale pentru cei care nu sunt de acord cu ce consideră ei că este adevărul absolut.
În sfârșit, mai sunt și cei care înțeleg că întrebarea este o capcană: ea nu are răspuns.
În loc să piardă timp cu capcana, se hotărăsc să acționeze. Se întorc spre copilărie, caută acolo ce îi umplea de entuziasm și – în ciuda sfaturilor celor mai în vârstă – își dedică viața acelui lucru.
Pentru că în entuziasm rezidă Focul Sacru.
Treptat, descoperă că faptele lor sunt legate de o intenție misterioasă, dincolo de cunoașterea omenească. Și își pleacă fruntea în fața misterului și se roagă să nu se abată de la un drum pe care nu îl cunosc, dar pe care îl parcurg din cauza flăcării ce le mistuie inimile.
Folosesc intuiția când le este la îndemână și folosesc disciplina când intuiția nu se face simțită.
Par nebuni. Uneori se poartă ca niște nebuni. Dar nu sunt nebuni. Au descoperit adevărata Iubire și puterea Voinței.
Și numai Iubirea și Voința le dezvăluie ținta și drumul pe care trebuie să îl urmeze.
Voința e limpede ca cleștarul, Iubirea e pură și pașii ei sunt siguri. În clipele de îndoială, în clipele de tristețe, nu uită niciodată: „Sunt o unealtă. Îngăduie-mi să fiu o unealtă care să poată împlini Voința Ta.”
Calea este aleasă, și se poate că vor înțelege ținta abia când se vor afla în fața Nedoritei de Oameni. În asta stă frumusețea celui care merge înainte având drept singură călăuză Entuziasmul și respectând misterul vieții: drumul său e frumos și povara, ușoară.
Ținta poate fi mare sau mică, să se afle foarte departe sau aproape de casă, dar el merge în căutarea ei cu respect și cu onoare. Știe ce înseamnă fiecare pas și cât efort, pregătire, intuiție a cerut.
Cel care merge înainte are gândurile ațintite nu numai asupra țelului de atins, ci și asupra a tot ce se întâmplă în jur. Adeseori este silit să se oprească fiindcă nu mai are putere.
Atunci apare Iubirea și spune: „Crezi că te îndrepți spre un punct, însă acest punct există numai pentru că îl iubești. Odihnește-te puțin, dar, de îndată ce vei putea, ridică-te și mergi înainte. Pentru că imediat ce va afla că vii spre el, va alerga și el în întâmpinarea ta.”
Atât cel care uită întrebarea, cât și cel care îi răspunde și cel care înțelege că acțiunea singurul mod de a o înfrunta o să întâlnească aceleași obstacole și se vor bucura de aceleași lucruri.
Dar numai cine primește cu umilință și curaj planul de nepătruns al lui Dumnezeu știe că se află pe drumul cel bun.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s