Cu sau fără?

To shave or not to shave?! Now that’s the question…cu păr sau fără păr?! Asta este întrebarea.

De când am început să-mi conștientizez cât de cât corpul și să îmi fac idei despre cum îl văd cei din jur deja începuse să-mi fie rușine de el. Trebuie să recunosc că și din fericire și din păcate nu duc lipsă de păr…

Îmi aduc aminte că eram încă în generală când am început să mă epilez pe picioare. Nu am mai suportat rușinea părului de pe picioare. Nu mai țin minte dacă pur și simplu îmi era mie rușine sau făceau băieții glume pe seama mea. Așa că m-am decis să mă epilez pe picioare. Mama mi-a zis ca singura modalitate în care este de acord cu asta este să mă epilez cu ceară sau cu aparatul (ăla care smulge și doare rău), știa că dacă o să mă epilez cu lama exista posibilitatea să devin un mic cimpanzeu 🙂 . Zis și făcut. O săptămână am trecut prin chinurile epilatului cu aparatul. Mi se părea inuman, dar înduram. A durat așa de mult să mă epilez că până am terminat deja părea că începe să îmi crească unde începusem, dar nu mă mai interesa nimic, aș fi făcut orice numai să nu mai îndur rușinea.

În scurt timp au urmat și celelalte zone…prea mult sinceră să fiu, dar o voce din capul meu îmi zicea că trebuie să îndur. „Baba suferă la frumusețe”…ce frumusețe este aceea pentru care oamenii trebuie să sufere? Să îndure încât câteodată ajungi să zici ca este peste puterea unui om cât îndură. Ce fel de frumusețe este asta? De când ceea ce ne oferă natura nu mai este frumos și nu mai știm să ne bucuram de adevărata frumusețe alegând să suferim?

Sinceră să fiu…în mine este un amalgam de sentimente. Mi-e greu să mă gândesc acum să nu mă mai epilez. Parcă totuși mi-e rușine. Parcă nu aș vrea să trec prin ce treceam când eram doar o copilă. Îmi plac picioarele mele epilate. Așa m-am obișnuit. Îmi dau seamă că sunt doar niște credințe inoculate și acceptate. Aș putea să îmi schimb complet gândirea în această privință și să revin la forma naturală a corpului meu. De ce mă interesează așa de mult ce spun cei din jur? La urma urmei n-am nevoie de părerile lor vizavi de corpul meu. N-am nevoie de acceptarea nimănui atâta timp cât eu mă accept pe mine însumi. Le ofer celor din jur libertatea să mă accepte așa cum sunt sau nu, acceptarea lor nu o să mai fie un punct de reper în viața mea. N-am nevoie de nimeni ca să exist, dar asta nu înseamnă că nu o să mai fie nimeni lângă mine (chiar dacă n-ar fi nici o problemă să nu mai fie), asta înseamnă că lucrurile se schimbă în jurul meu în funcție de interiorul meu.

Habar n-am ce o să decid în continuare cu corpul meu în această privință, dar acum știu că decizia mea nu o să mai fie ghidată doar de cei din jur. Îmi asum consecințele pentru oricare din alegerile mele: cu păr sau fără păr.

Mai jos păstrez un filmuleț ce povestește puțin despre cum ne-au fost inoculate deciziile legate de corpul nostru…pentru plăcerea altora, pentru banii altora…

Why did women start shaving their armpits?

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s