Filmul „The Giver” / „Darul lui Jonas”

M-am uitat pentru a doua oară la filmul „The Giver” (în română înseamnă „Dătătorul”). Prima oară m-am uitat anul trecut, dar nu-mi aduc aminte exact când, cum, unde. Îmi aduc aminte cu ce senzație am rămas după ce văzusem filmul: cu incertitudine, cu întrebarea oare cum ar fi să trăim cum trăiau cei din comunitate?! Oare ar fi mai bine…mai rău, dar cine ar putea să zică ce e bine și ce e rău? Din punctul meu de vedere situam viața mea ca fiind în afara granițelor comunității, având toate amintirile, simțind viața și mă gândeam cum ar fi să trăiesc în acea comunitate.

Acum…după ce am văzut filmul m-am întrebat oare cât de mult îmi dau voie să simt…din cât de mare e capacitatea oamenilor de a simți viața. Oare cât de mult îmi limitez inconștient simțirea?! Ca și cum raționalul/mintea îmi conduce viața, dar viața este și viața o simțim, nu o gândim…sau cel puțin nu ar trebui să o gândim mai mult decât este nevoie.

Bineînțeles că avem nevoie și de minte, dacă nu ar fi ea nu am „funcționa”, dar cred că am uitat să simțim. Am uitat să ne ascultăm simțirea, să ne lăsăm conduși de ce ne spune sufletul. Trăim doar în funcție de ce ne zice mintea, în funcție de un sistem de valori, de concepte, de credințe…care ne fac mereu să credem că ceva nu este în regulă…cu noi, cu cei din jur, cu viața. Noi nu suntem aici să judecăm viața, să clasificam în bine și rău și să judecam în funcție de asta. Viața se manifestă oricum prin noi toți și prin tot și ea este perfectă, tu ești perfect/ă, eu sunt perfectă, totul este exact așa cum trebuie să fie.

La urma urmei nici nu există alegeri bune sau rele. Toate alegerile duc în aceeași direcție, eliberarea omului. O alegere pe care ajungi să o consideri greșită pentru că îți aduce suferință te duce tot spre eliberarea ta, din suferință înveți. Unele alegeri aduc suferință (unele mai multă, altele mai puțină), altele eliberare, altele mulțumire și așa mai departe…dar în final tot acolo ne duc toate.

Unele alegeri le facem din frica (prea multe sunt făcute din frică chiar dacă nu ne dăm seama), altele din iubire și fiecare are consecințele ei. Frica este o iluzie și totuși e atât de puternică încât dacă închid ochii aș putea să jur că pot să o ating, sunt ca niște pereți în jurul meu. Frica este ca o cușcă din gratii. Închid ochii și o simt de jur împrejur…și totuși…când mă apropii suficient de mult de ea, atât de mult încât câteodată tremură carnea pe mine de frică, brusc trec dincolo de ea, privesc înapoi și nu mai e nimic…de ce mi-a fost atât de frică?!

Cei din film, din comunitate, habar n-aveau că mai există și altceva. Când habar n-ai că există altceva nici nu știi că ți-ai dori să simți mai mult. Eu vreau dorința în primul rând. Vreau să îmi doresc să simt! Vreau să îmi doresc să fiu iubirea, să fiu viața goală de tot ce mi s-a spus că sunt. Vreau să simt dincolo de tabloul în care trăiesc cu mintea.

Odată ajunsă aici, știu că nu mai este cale de întoarcere. Simt! Și pe zi ce trece mă bucur să fiu martora a vieții. Mă bucur de perfecțiunea ei.

Dacă ți-aș spune că…culorile sunt de un milion de ori mai frumoase și mai puternice decât le vezi tu…m-ai crede? 🙂

Nu le mai vedem pentru că am uitat să ne „uităm” la ele.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s