Aleg să transform iadul în rai.

Mi-aș dori să pot șterge cu un burete tot ce mi s-a spus despre cum ar trebui să arăt pentru a fi „perfectă”, despre cum ar trebui să mă port, despre cum ar trebui să mă îmbrac, despre cum ar trebui să vorbesc, despre cum ar trebui să gândesc. Și să pot șterge cu un burete toată suferința care a venit odată cu toate aceste așteptări. Toată durerea trăită crezând că sunt altfel decât perfectă. Toată suferința simțită în căutarea acestei „perfecțiuni”.

Am luat buretele și am șters tot. Asta a fost tot. Atât de simplu este! Nu mai contează nimic din trecut. Trecutul nu este altceva decât o poveste pe care mi-o spun la nesfârșit. Trecutul nu există. Trecutul este o poveste care se derulează permanent în mintea mea. Este doar o poveste. Am putere completă asupra acestei povești, pe care oricum doar eu o știu așa cum o văd eu. Toți ceilalți văd povestea asta prin ochii lor și nu are nici o legătură cu povestea pe care mi-o spun eu.

Am luat buretele și am șters influența poveștii trecutului meu asupra prezentului meu. Nu mai contează nimic. Mintea mea s-a agățat prea mult de această poveste, mi-a adus prea multă suferință, prea multe așteptări, prea multe vise legate de o perfecțiune care nu există. Prea multe scenarii despre cum mă văd cei din jur, toate departe de povestea celor din jur despre mine.

Am luat un burete și am șters tot ce știam despre mine și despre cei din jur. De acum aleg să privesc totul cu ochi noi, fără așteptări nici de la mine nici de la cei din jur. Aleg să privesc viața goală de sistemul meu de valori. Aleg să îmi dau voie să fiu o simplă fereastră pentru viață. Să mă deschid în fața vieții, să se poată manifesta prin această formă fizică care îmi permite să fiu martoră a vieții.

Suferința, durerea, neînțelegerea nu sunt altceva decât concepte, valori inoculate care se bat cap în cap unele cu altele. Dacă am șters cu buretele toate aceste așteptări, concepte suferința nu mai are loc și dacă totuși o să apară va fi pentru a îmi arăta că mai am rămășițe ce trebuie și ele șterse.

Aleg să nu îmi mai fie frică de cum mă percep cei din jur, aleg să transform raiul pe pământ acest vis al vieții care îmi este dat să îl trăiesc. Aleg să ies din iadul pe care mi l-am creat, iadul în care trăiesc. Pentru că toată judecata pe care mi-o aplic singură, criticile, vinovăția, frica…toate acestea sunt iadul pe pământ.  Suntem singuri pe acest drum al vieții, de noi depinde totul, parcurgem singuri acest drum. Munca este în totalitate a noastră, nimeni nu ne poate salva, nimeni altcineva nu poate schimba povestea vieții noastre, de noi depinde totul. Nimeni altcineva nu ne cunoaște povestea cu adevărat. Fiecare știe doar povestea lui. Nu există un Dumnezeu exterior care te judecă sau care te salvează. Nu există un Dumnezeu exterior care să îți ierte păcatele. Tu ești singurul responsabil de viața ta, tu ești singurul care plătește pentru „păcatele” tale și plătești pentru ele acum, pe pământ, în viața asta. De fapt nu există păcate, există alegeri care te duc spre eliberare, doar că unele din ele te trec prin foarte multă suferință. Ăsta să îți fie indicatorul atunci când îți măsori un „păcat”, cât ești dispus să suferi pentru el.

Cine spune cum arată perfecțiunea? Cine poate să spună cum arată perfecțiunea când totul este perfect? Când totul este exact așa cum trebuie să fie? Pentru că totul este o creație, totul este perfecțiune. Totul este viață. Cum poate cineva să îmi zică ca eu nu sunt perfectă așa cum sunt? Cu kilogramele pe care le am, cu forma degetelor, a unghiilor, cu sprâncenele așa cum cresc ele naturale, cu ochii mei căprui în care te pierzi în univers, cu părul meu brunet, cu formele corpului așa cum sunt ele. Cine spune cum trebuie să arate tenul meu? Cine spune cum trebuie să râd? Cine spune când trebuie să râd? Cine spune că nu pot mânca cu mâna dacă pe mine mă face fericită să simt mâncare cum comunică cu mine când o ating?

Aleg să șterg cu buretele judecătorul din mintea mea. Aleg să trăiesc goală de toate așteptările, ale mele și ale celor din jur. Aleg să mă bucur de fiecare secundă fără să o aștept pe următoarea.

Aleg să fiu artistul acestei vieți, acestui minunat dar care mi-a fost oferit de viață. Aleg să creez o capodoperă de artă din acest vis al vieții. Aleg să creez un paradis, un rai. Aleg să transform iadul într-un rai.

Nu există altceva decât acceptarea totală. Iubirea de sine necondiționată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s