Respectul față de cei din jur.

Genial! Libertate!

Mi-am recăpătat libertatea și respectul față de cei din jur. Brusc s-a ridicat cerul de pe umerii mei. Mereu am considerat că trebuie să îi ajut pe cei din jur. Să le rezolv problemele. În primul rând pentru că suferința lor (sau percepția mea că era suferință) mă copleșea, nu voiam să văd pe nimeni suferind pentru că în primul rând sufeream eu odată cu ei și era copleșitor. Acum înțeleg că eu nu îi respectam pe cei din jur, nu le respectam alegerile și modul în care vor să își trăiască viața, nu îi respectam pentru că nu aveam încredere în ei că se descurcă singuri să își rezolve problemele și consideram că trebuie să fac eu asta pentru ei. De fapt nimeni nu are probleme adevărate, la toți ne place să ne plângem, dar problemele nu există în realitate. Există situații, există provocări în care ești pus pentru a te vedea pe tine.

Închipuie-ți cum este să te gândești mereu la problemele celor din jur și cum să le rezolvi. La un moment dat nu mai voiam în viața mea oameni noi care păreau să aibă probleme, pentru că mă copleșea „responsabilitatea” mea de a-i ajuta. Imaginează-ți cum este să te gândești constant la problemele celor de lângă tine. La problemele mamei, la problemele tatălui, la problemele unchiului, la problemele fratelui, la problemele cumnatei, la problemele nepoatei, la problemele tuturor prietenilor, la problemele cerșetorilor cu care te întâlnești, la toate dezastrele care au loc. Să te gândești mereu că este datoria ta să îi salvezi pe toți cei din jurul tău. Probabil că de multe ori eu vedeam probleme acolo unde cei implicați nu vedeau, iar eu mă simțeam responsabilă să îi „salvez”. Asta se numește lipsă de respect pentru cei din jurul meu. Asumându-mi responsabilitatea pentru viața lor înseamnă că nu îi consider pe ei capabili să își trăiască viața.

Crunt! Zile întregi de plânsete că nu pot să îmi ajut familia, când de fapt situația nu era deloc gravă, iar „problemele” pe care le au sunt situația lor de viață, o situație în care au ajuns în urma multor ani, cum cred eu că aș putea să îi salvez, sau de ce aș fi eu responsabilă de asta când ei trebuie să își învețe lecțiile lor. Mai presus de orice de ce aș crede că eu știu mai bine cum ar trebui să își trăiască viața cei din jur?

Ce încerc să zic nu este că de acum încolo o să fiu complet indiferentă la tot ce se întâmplă cu cei din jur sau că nu mai am de gând să ridic un deget pentru nimeni, înseamnă că o să le respect viața și alegerile celor din jur, dacă mi se cere în mod evident ajutorul atunci o să ajut dacă o să pot. Dacă în liniștea mea interioară o să primesc răspunsuri, o să le aplic sau le transmit, dar fără să mă mai atașez de vreun rezultat, fără să mai am așteptări să fie așa cum vreau eu atunci când oricum nu depinde de mine.

Fiecare este responsabil de fericirea lui, este responsabil de viața lui. Atunci când ne-am născut fiecare am primit „responsabilitatea” de a fi fericiți, de a ne bucura de viață, de a omagia acest dar prețios care este viața.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s