„Suferința” – Conversații cu Dumnezeu

Extract din cartea Conversații cu Dumnezeu de Neale Donald Walsch

„Neale: Ce spui despre suferință? E suferința calea sau modul de a ajunge la Dumnezeu? Unii spun ca e singurul mod.

Dumnezeu: Mie nu-Mi face plăcere suferința. Iar cei care spun că-Mi face, nu Mă cunosc.

Suferința nu este un aspect necesar pentru experiența umană. Nu numai că nu este necesar, ci este și lipsit de înțelepciune, neplăcut și periculos pentru sănătate.

Atunci, de ce există atât de multă suferință.Atunci dacă ești Dumnezeu și îți displace atât de mult, de ce nu-i pui capăt?

I-am pus capăt. Voi pur și simplu, refuzați să folosiți instrumentele pe care vi le-am dat și cu care să realizați acest lucru. Vezi tu, suferința nu are nici o legătură cu evenimentele, ci cu reacția omului față de ele.

Ceea ce se întâmplă este, pur și simplu, ceea ce se întâmplă. E cu totul altceva ce simțiți voi față de asta.

V-am dat instrumentele cu care să răspundeți și să reacționați la evenimente, într-un mod care reduce durerea – de fapt o elimină – dar nu le-ați folosit.

Scuză-mă, dar de ce să nu eliminăm evenimentele?

Bună sugestie. Din nefericire, Eu nu am control asupra lor.

Nu ai control asupra evenimentelor?

Desigur că nu. Evenimentele apar în timp și spațiu prin alegerea voastră, iar Eu niciodată nu Mă amestec în această alegere. A proceda astfel ar însemna să anulez chiar motivul pentru care v-am creat. Dar asta ți-am mai explicat-o.

Voi produceți unele evenimente de bună voie, iar alte evenimente le atrageți către voi – mai mult sau mai puțin inconștient.

Câteva evenimente – în această categolie băgați majoritatea dezastrelor naturale – sunt puse în seama „datului sorții”.

Dar pâmnă și cuvântul „dat” poate fi un acronim pentru „De voi / Atrase / Toate”. Cu alte cuvinte, de conștiința planetei.

„Conștiința colectivă”.

Precis. Exact.

{…}

Întorcându-ne la suferință – de unde ne-o fi venit ideea că suferința este bună? Că cei sfinți „suferă în tăcere”?

Cei sfinți într-adevăr „suferă în tăcere”, dar asta nu înseamnă că suferința este bună. Cei care studiază la școala Maeștrilor suferă în tăcere, deoarece ei înțeleg că suferința nu este un drum al lui dumnezeu, dar este un semn sigur că mai e ceva de învățat despre calea lui dumnezeu, mai e ceva de adus aminte.

Adevăratul Maestru nu suferă de loc în tăcere, ci doar pare că suferă fără să se plângă. Motivul pentru care adevăratul Maestru nu se plânge este că adevăratul Maestru nu suferă ci, pur și simplu, trăiește experiența unui set de împrejurări, pe care voi le-ați numi de nesuportat.

Un Maestru practicant nu vorbește despre suferință, pur și simplu, înțelege clar puterea Cuvântului și alege, astfel, să nu spună nici o vorbă despre asta.

Facem să fie real lucrul căruia îi dăm atenție. Maestrul știe acest adevăr. Maestru se pune în situația de a alege ce anume hotărăște să fie real. Cu toții ați procedat la fel, din când în când. Nu exită niciunul printre voi care să nu fi făcut să dispară o durere de cap, sau ca o vizită la dentist să fie mai puțin dureroasă, hotărând ca lucrurile să se întâmple așa.

Un Maestru ia, pur și simplu, aceași decizie, dar despre lucruri mult mai importante.

Dar de ce să existe suferință?De ce să existe chiar posibilitatea de a suferi?

Nu puteți ști sau deveni ceea ce sunteți, în absența la ceea ce nu sunteți-așa cum ți-am explicat deja.

Totuți, eu încă nu înțeleg de unde ne-a venit ideea că suferința ee bună.

Ești deltept că insiști cu întrebarea asta. Înțelepciunea originară în jurul suferinței în tăcere a fost atât de pervertită, încât acum mulți cred (și câteva religii o chiar propovăduiesc) că suferința este bună, iar bucuria este rea. De aceea ați decis că dacă cineva are cancer, dar nu spune imănui, el este un sfânt – în timp ce, dacă cineva are o sexualitate robustă (iată un subiect explosiv) și o anunță deschis, ea este păcătoasă.

Măi să fie, chiar c-ai ales un subiect explosiv. Și cu multă inteligență ai schimbat pronumele din masculin în feminin. Ai făcut-o cu un anumit scop?

Am făcut-o ca să vă expun prejudecățile. Nu vă place să vă gândiți că femeile ar avea o sexualitate robustă și, cu atât mai puțin, să o trâmbițeze în public.

Mai degrabă ați vedea un om murind fără un geamăt pe câmpul de bătălie, decât o femeie să facă dragoste cu gemete în plină stradă.

Tu nu gândești la fel?

Eu nu judec nici într-un fel, nici în altul. Dar voi judecați în toate felurile – și vă sugerez ideea că judecățile voastre vă împiedică să vă bucurați, iar faptul că vă așteptați la ceva, vă face nefericiți.

Toate acestea la un loc vă provoacă boala – și, implicit, de aici începe toată suferința.

De unde să știu eu că ceea ce spui este adevărat? Cum pot să știu că-mi vorbește chiar Dumnezeu și nu că imaginația mea e mult prea activă?

Ai mai întrebat asta. Răspunsul meu este același. Ce contează? Chiar dacă tot ceea ce ți-am spus este „greșit”, te gândești tu la un mod mai bun de a trăi?

Nu.

Atunci „greșit” este corect și „corect” este greșit!

Ca să te ajut să ieși din dilemă îți spun doar: nu crede nimic din ce-ți spun. Pur și simplu, trăiește. Trăiește-o ca experiență.

Apoi, trăiește orice altă paradigmă pe care vrei să o construiești. După aceea, uită-te la experiența ta  pentru a găsi adevărul tău.

Într-o zi, dacă ai foarte mult curaj, vei trăi experiența unei lumi unde a face dragoste este considerat un lucru mai bun decât a face război. În acea zi, tu te vei veseli.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s