Superficialitatea există doar în percepție

A trecut aproape un an de zile de când am citit prima oară articolul de mai jos și l-am mai recitit de multe ori de atunci. La început credeam doar că am înțeles și de fiecare dată când îl reciteam aveam impresia că abia atunci înțeleg. După un an de zile încă găsesc comori ascunse în el.

În ultimul timp vocea din interiorul meu îmi tot repeta „nu există superficialitate în lucruri sau activități, există superficialitate doar în felul în care le percepi”, de fiecare dată când își făcea loc o stare neplăcută de vinovăție îmi venea în minte „nu există superficialitate…” și începeam să mă bucur de orice făceam, iar din bucuria mea izvorăște înțelepciunea dincolo de conceptual. Înțelepciunea în cea mai simplă formă, înțelepciunea Sufletului.

Nu contează ce faci, contează ce simți când faci, contează vibrația dincolo de formă.

Nu există lucruri/activități superficiale, există doar superficialitate în percepția acestor lucruri/activități.
Nimic din ceea ce există în viață nu este superficial. Cum ai putea crede că există superficialitate în creația Divinului?
În schimb, mintea poate să etichetezi/judece drept superficial și să considere superficialitatea ca fiind ceva de disprețuit…dar acestea sunt doar percepțiile induse de societate și acceptate sau nu de fiecare individ în parte.
Nu există nimic superficial, există doar superficialitate în percepție.
Când te mai simți vinovat sau te critici pentru alegerile de a face ceva etichetat drept „superficial” adu-ți aminte de asta și fă exact ceea ce îți dorești cu bucurie și lasă viața să îți reflecte minunea care ești.
Folosește fiecare ocazie pentru a te vedea pe tine, să te simți, să îți simți stările minții și să treci dincolo de ele simțind ghidarea sufletului, sentimentele.
Orice faci, fă cu bucurie!

¨Shopping-ul, plivitul si spiritualitatea
Nu exista “superficialitate” decat in perceptie. Nu exista nivele de superioritate, spiritualitate sau profunzime. In realitate toate lucrurile sunt la fel. Care e diferenta dintre shopping si plivit buruieni? Unii care se considera profunzi, dispretuiesc shoppingul – altii, care isi gasesc imaginea in masina, haine, bani, cluburi, dispretuiesc gradinaritul.

Eu, uneori, merg la un fel de shopping – Alt Fel de shopping. Dar, pentru acum, adesea ma gasesti in gradina. Multi ar considera ca ma irosesc printre plante, cu activitati de nimic, in loc sa fac ceva mai valoros… Diferenta e ca eu nu umplu nici un gol cu activitatile mele si nici o imagine de sine, pentru ca am inteles ca nu exista nici un gol si nu exista nici imagine. Totul e atat de plin incat nu pot eu adauga o picatura macar la ce este Viata.

Alta data as fi spus ca sperficialitatea e sa crezi ca poti umple golul din tine cu ceva si sa descoperi ca acel ceva are alta forma si alta destinatie decat golul tau. Prin urmare, nu te implineste cu adevarat. Azi nu mai gandesc asa. Azi cred ca superficialitatea e sa crezi ca ar exista vreun gol… vreo nevoie de a-l umple… Superficialitatea e sa nu vezi si sa nu simti plinul din tine, Minunea din tine, Viata din tine. Sa traiesti totul doar la suprafata.

Crezi ca nu exista nici o coincidenta minunata care te asteapta intr-un magazin? O supriza de suflet printre hainele de pe umeras?… Cum mergi tu la shopping de te exalteaza pe moment, ca sa te dezumfli toata mai tarziu? Cum sa te simti goala si neimplinita, cand esti cu Tine in mijlocul Minunilor?

Eu la shopping caut sa merg cu Mine. Si am dat de coincidente si in gradina: buruienile mele m-au invatat despre viata. M-au invatat despre moartea care nu exista. Despre mila care nu e necesara – pentru ca fiecare planta isi pleca cu bucurie capul stiind ca disparitia ei facea loc luminii pentru alta, pentru ea insasi insemnand eliberare. Ca sa traiasca alte si alte forme de viata. Un suflet real in fiecare din ele… comunicand cu sufletul meu tot mereu. O implinire pe care o simt inauntru dincolo de cuvinte, un flux vital care umple totul si in care nu se simte nici un gol, niciodata.

Viata in general e facuta din activitati cotidiene, momente “banale” in sine. Dar ele nu stirbesc cu nimic profunzimea Vietii insesi care curge cu putere prin tine. Sau poate chiar asta e rolul lor? Sa lase astfel sa se simta Minunea si sa n-o umbreasca?

Cand ai sa-ti dai voie sa SIMTI, ai sa vezi ca nu exista nimic superficial si gol in tine, in tot ce faci, tot ce traiesti. SIMTE, SIMTE, SIMTE totul – in tine, in jur. Simte ce ti se ofera exact acolo unde esti, exact atunci, in acea clipa. Si shoppingul tau devine izvor de viata si de bucurie in tine, prin tine, catre tine, catre ceilalti… le primesti si le oferi, lasand in urma ta ceva ce oamenii nu vor putea pune in cuvinte. Ceva ce-si vor dori si ei, ceva ce se numeste Iubire. Un zambet catre alt cumparator, o gluma catre vanzator sau simpla intindere a mainii catre umeras, sa vina toate din Iubire, din constienta plinului din tine – aceea este Viata, aceea este profunzimea. E shopping-ul cu TINE!

Cu alte cuvinte, acum te bucuri mai mult de shopping si de achizitii, decat de Tine. Odata ajunsa acasa, nu mai simti nimic. Dar universul fara Tine e GOL. Si Sufletul iti da acea stare de neimplinire ca sa te aduca inapoi la Tine. Nu sa te opresti din acele activitati, ci sa nu le mai faci fara Tine.

Te-ai gandit vreodata ca shopping-ul poate fi Sursa de Viata? 🙂 🙂 🙂 TOTUL ESTE.

Sa spui ca inca te mai bucuri de lucruri superficiale, inseamna ca inca mai vrei sa le vezi superficiale… inca mai vrei sa te ascunzi dupa ele, sa le vezi doar pe ele, dar sa nu te vezi pe Tine prin ele… sa nu vezi Minunea care esti in Minunea “banalului” pe care il traiesti. Pentru ca ti-e mai usor sa te lasi dominata de ele, fara sa preiei Tu conducerea, sa simti Altceva acolo unde nimeni nu simte nimic. Ti-e mai usor sa stai in cadrele de referinta create de altii, sa percepi cum ai vazut si ai fost educata de altii, care toti vad shoppingul la fel. Sa nu cumva sa vezi Viata si Minune unde altii vad bucurie efemera. Sa nu cumva sa folosesti orice moment cotidian ca pe un pretext de a te intalni cu Tine, de a fi cu Tine.

Mai corect trebuia sa ma exprim nu ca te hranesti cu lucruri superficiale, ci ca te hranesti cu superficialitatea lucrurilor, pentru ca nu vrei sau nu sti cata profunzime si viata se ascunde in spatele lor de fapt!

Nimic nu e superficial daca e facut de Tine. Cum Tu esti Minune, din tine nu pot izvori decat Minuni. Cum Tu esti Viata, din tine nu poate izvori decat Viata. Cum Tu esti Iubire, din tine nu poate izvori decat Iubire. Sa gandesti si sa simti mai prejos despre tine si despre orice ce faci, stand in confortul mintii educate de altii – aceasta este LE-NE! Aceasta este superficialitatea.¨

Acesta este link-ul catre articol: Shopping-ul, plivitul si spiritualitatea

 

Anunțuri

Afecțiuni ale corpului – Adevărul

Orice afecțiune a corpului nu face altceva decât să te oprească din ceea ce faci, sau să te oblige să schimbi felul în care faci. Îți arată ce îți faci tu în interiorul tău, te atenționează.

Ceva la care nu vrei să dai drumul…sistemul tău de valori, îți face rău pe interior.

Când faci ceea ce faci…de ce faci? pentru alții sau pentru tine? din frică sau din iubire?

Sistemul de valori descrie o realitate falsă pe care noi o considerăm adevărată și corectă. Sistemul de valori ne împiedică să vedem realitatea, să vedem adevărul așa cum este el. Să vedem perfecțiunea în tot ceea ce ne înconjoară, să vedem că totul este ca noi să ne putem bucura de noi. Ne împiedică să vedem că viața este pentru ca noi să ne bucurăm de ea și de noi. Sistemul de valori se bazează pe frici, pe felul în care suntem învățați să vedem lumea pentru a putea fi acceptați de către aceasta. Dar adevărul este că noi nu trebuie să ne supunem unui sistem de valori pentru a fi acceptați, singura noastră „obligație” este să ne eliberăm de aceste frici pentru a ne putea bucura de tot ceea ce este. Nu avem nevoie să fim acceptați de societate sau de cei din jur, ci de noi înșine. Avem „obligația” de a vedea măreția, minunea care suntem, să vedem rolul nostru de Creatori, de Dumnezeu și să ne bucurăm de această minunată oportunitate numită Viață. Avem „obligația” de a ne da la o parte din calea Divinității și de a o lăsa să creeze prin noi, iar noi să ne bucurăm de tot acest proces.

Când dai drumul la toate fricile, rămâne dragostea. Dar ai avut nevoie de frică – opusul dragostei – ca să poți vedea dragostea, ai avut nevoie să vezi ceea ce nu ești ca să poți simți ceea ce ești, dragoste. Ești lumină. Ești Dumnezeu, ești Creatorul a tot ceea ce te înconjoară, ești Buddha, ești Divinitatea, ești Eternul, ești Infinitul.

Sistemul de valori – iubește-l căci el ți-a arătat ceea ce nu ești ca să poți vedea ceea ce ești. Ți-a arătat închisoarea ca să poți vedea libertatea. Iubește tot ceea ce ești acum, indiferent de cum le judeci (ca fiind rele sau bune), pentru că ele fac parte din drumul tău spre redescoperirea a ceea ce ești în adevăr. Totul face parte din drumul tău spre descoperirea scopului suprem în această viață, de a redescoperi esența ta, de a îți readuce aminte că tu ești „mesagerul” lui Dumnezeu în această viață, mai mult, tu ești parte din Dumnezeu în această viață. Tu ești Dumnezeu care își redescoperă măreția prin tine, prin viața fizică. Dualitatea din lumea fizică este ceea ce face posibilă această redescoperire. Cum altfel ar fi putut să își trăiască măreția decât prin a uita ceea ce este pentru a putea redescoperi… Cum altfel ai putea privi acest dar al uitării decât ca fiind cel mai măreț dar?! Este ceea ce face posibilă redescoperirea măreției Creației.

Spune-mi tu mie…cum ar mai putea să te supere vreodată ceva ce se petrece în lumea fizică, cum ai putea să mai condamni un Dumnezeu exterior pentru tot ceea ce tu consideri a fi necaz sau nenorocire? Cum poți să mai fii trist sau supărat pe ceea ce crezi tu că „ți se întâmplă” ție? Când totul este o minune, când totul face parte din planul măreț al Universului de a te bucura de măreția ta, de puterea ta, de minunea care ești? Orice supărare, orice necaz, nu face altceva decât să te readucă pe drumul iubirii, pe drumul plin de iubire.

Iubește viața cu tot ceea ce este în ea, indiferent de judecata ta de bine și rău. Treci dincolo de tot și de toate și mergi direct la esență, mergi la lumină, mergi la esența ta de Dumnezeu. Ai să vezi că dincolo de bine și rău este doar iubire, dincolo de bine și rău este doar perfecțiune.

Viața este ușoară

 

Life is easy – genial! Chiar așa este cum spune nenea astă, doar că societatea ne învață că avem te miri ce nevoi, că ne lipsește educația, informația, că nu avem suficiente cunoștințe, nu avem nu știu ce casă, mașină, telefon, haine…când de fapt nimic din toate astea nu contează. Lipsurile, nevoile sunt toate iluzii. Noi nu avem lipsuri, noi nu avem nevoi…viața ne scaldă în belșug, dar noi refuzăm să vedem asta.

Ni se spune că trebuie să avem anumite cunoștințe, altfel suntem ¨needucați¨, dar asta nu face altceva decât să folosească frica noastră de neacceptare, de respingere ca să ne prindă într-o capcană, într-un circuit din care avem impresia că nu putem să scăpăm și ajungem să credem că viața este grea. Sentimentul că viața este grea ne arată simplul fapt că ne-am îndepărtat de adevărata Viață…așa ne cheamă Viața să revenim la ea.

Am dat azi iar peste un text în care zicea că oamenii mereu aleg din doua poziții: din iubire sau din frică. Iubirea se simte ca o atracție, iar frica se simte ca o repulsie. Multe lucruri le facem din frică, din frica de respingere, de neadecvare. Ne este frică că dacă nu facem o anume facultate, un master, dacă nu avem o carieră profesională de succes, dacă nu avem realizări profesionale, dacă nu arătăm într-un anumit fel cum zice societatea, atunci nu o să fim acceptați de societate. Și tot așa toată viața suntem în continuă căutare să atingem acea imagine care este acceptată și îndrăgită de societate, mulți oameni ajung să aibă succes financiar sau profesional și pe interior se simt goi și neliniștiți și sunt într-o continuă căutare să devină tot mai buni. Nimic din ce obții la exterior nu o să îți aducă liniștea, pentru că aceste căutări care se manifesta la exterior îți arată de fapt că Viața te cheamă înapoi la ea, că te-ai îndepărtat de tine și pe tine interior e nevoie să te cauți. Mai mult decât atât…nu există nici o nevoie, nu ai nevoie să te cauți pe tine, interiorul tău…ci doar să renunți la acele atașamente exterioare, la acea nevoie de aprobare, să renunți la lupta exterioara de a fi acceptat. Când ai renunțat la toate aceste iluzii deja te-ai regăsit pe tine. Tu ești singurul care se poate accepta pe sine, orice alta acceptare din partea celor din jur este o iluzie, este trecătoare.

 

Micime lăuntrică

„Prin presiune, discurile cartilaginoase dintre vertebre sunt împinse lateral și strivite, în special în zona coloanei vertebrale lombare, și apasă asupra nervilor, ceea ce produce diverse dureri, cum ar fi de exemplu lasciatică, lumbago etc. Problema acestui simptom este supraîmpvărarea. Cine își încarcă umerii cu o povară prea mare și nu realizează conștient acest „prea mult” va resimți apăsarea în corp ca durere a discurilor intervertebrale. Această durere îl constrânge pe om să se odihnească mai mult.
[…]
Faptul de a se împovăra prea mult servește întotdeauna încercării de a părea mare și harnic, compensând în felul acesta prin fapte un sentiment de micime lăuntrică.
Dincolo de marile performanțe se află întotdeauna o nesiguranță de sine și un sentiment de inferioritate. Omul care s-a găsit pe sine însuși nu mai caută performanța, el există. Însă în spatele tuturor faptelor mari (și mici) și a performanțelor din lume se află mereu oameni care au fost împinși la o măreție exterioară de sentimentul micimii lor lăuntrice. Ei vor să dovedească lumii ceva prin faptele lor, deși în realitate nu există absolut nimeni care să le ceară acele dovezi sau să le aștepte – cu excepția persoanei în cauză. El vrea mereu să își demonstreze sieși ceva, însă problema este: ce anume? Cine caută performanța, ar trebui să-și pună întrebarea de ce o face, pentru ca dezamăgirea să nu devină prea puternică. Pentru că cel care este onest față de sine însuși va recunoște că răspunsul este întotdeauna: pentru a fi apreciat, pentru a fi iubit. Și deși căutarea iubirii este singura motivație cunoscută a performanței, acest gen de încercare se termină întotdeauna nesatisfăcător pentru că țelul nu poate fi niciodată atins pe această cale. Pentru că iubirea nu are scop, iubirea nu poate fi căștigată.
[…]
Sentimentul de inferioritate este sentimentul că o persoană nu ar fi demnă de iubire, așa cum este ea. Și de aceea, omul începe să se facă demn de iubire în acceptația sa. Și el devine tot mai îndemânatic, tot mai harnic, tot mai bogat, tot mai celebru ș.a.m.d. El vrea să devină vrednic de iubire prin toate aceste nimicuri ale lumii exterioare – și dacă ajunge să fie iubit va avea mereu îndoiala dacă nu cumva este iubit „numai” din cauza performanțelor sale, a celebrității sale, a bogăției sale. El și-a barat singur drumul către adevărata iubire. Recunoșterea performanțelor unui om nu satisface dorul care îl împinge pe om la performanțe. De aceea este util ca el să se confrunte la momentul oportun cu propriile sentimente de micime și inferioritate…”
Puterea Vindecătoare a Bolii, Thorwald Dethlefsen și Ruediger Dahlke

Equilibrium – viața fără simțire

Equilibrium (2002) – IMDB

Oprimarea sentimentelor. Ce este viața fără simțire? Fără capacitatea de a simți…?!

Mary: De ce trăiești?

Preston: Trăiesc…sa mențin continuitatea acestei societăți mărețe. Sa servesc Libria.

Mary: Este o logică circulară. Exiști pentru a-ți continua existența. Care e scopul?

Preston: Care e scopul vieții tale?

Mary: Sa simt. Din cauză că nu ai simțit niciodată nu ai să știi cum e. Dar e la fel de vital ca și aerul. Și fără asta…fără dragoste, fără furie, fără supărare, respirația e ca și o bătaie de ceas.

Preston: Atunci nu am ce face decât să te trimit la Palatul de Justiție pentru procesare.

Mary: Procesare…vrei să spui execuție, nu?

Preston: Procesare.”

 

Ne întrebăm oare cum ar fi viața noastră dacă am trăi ca cei din Equilibrum. Sa fie asta o capcană? Ce nu ne dăm noi seama este că noi trăim cum trăiesc cei din Equilibrum. Am fost învățați să nu mai simțim, să nu mai simțim conectarea cu Divinul din noi, cu Eternul, cu Dumnezeu care se află în interiorul nostru. Noi trăim într-o lume gri și nu reușim să vedem asta, pentru că nu știm că se poate și altfel, iar dacă nu ai Simțit niciodată, nu ai cum să știi că se poate trăi și altfel, că se poate trăi în…comuniune cu Dumnezeu.

Există o lume dincolo de cea în care am fost învățați să trăim noi, este lumea în care ne-a fost dat să trăim, este darul primit de la Viață pe care noi îl refuzăm, este belșugul ce ne înconjoară, dar noi refuzăm să îl vedem. Viața nu este ceva ce ni se întâmplă nouă, Viața se întâmplă pentru noi. Nu este o lume undeva departe, nu este în Ceruri, este dincolo de percepția ta, este dincolo de credințele tale, dincolo de voalurile prin care vezi Viața, prin care ai fost învățat să vezi Viața. Este o lume mai pământească, mai omenească decât ne putem imagina. Este totul în jurul tău, la o întindere de mână. Totul este pentru tine. Nici nu este nevoie să te concentrezi să o simți, să o găsești, ci doar sa te deschizi și să îți dai voie să o trăiești.

Știu că dacă n-ai trăit ce scriu aici…n-ai să înțelegi, dar știu că…ce citești aici o să trăiești.

Felul în care gândește întreaga societate, te face să te îndoiești de tine la fiecare pas, și atunci când simți, îți este greu să accepți că există o conexiune Divină. Ești privit cu suspiciune și cu atât mai mult te face să te îndoiești de ceea ce simți și să te îndepărtezi de tine. Este un…sistem pe care ni l-am creat să ne ținem prizonieri. Suntem prizonieri fără să ne dăm seama pentru că nu vedem zidurile, sunt zidurile minții noastre. Nu le vedem dar le simțim prin îndoială și frică, ele sunt zidurile noastre. Ziduri create de propriul ego, de orgoliu, de minte. Ne-am închis esența in închisoarea egoului și nu mai putem sa Vedem și să Simțim măreția care ne înconjoară și minunea care suntem. O închisoare frumos decorată cu bani, cu putere…iluzii, plăceri efemere.

Simțurile ne-au fost suprimate. Nu mai vedem culorile la adevărata lor intensitate, nu mai auzim Viața, natura, frumosul, nu mai simțim plăcerea mirosurilor adevărate, nu mai există finețea mirosului, nu ne mai oferim bucuria gusturilor naturale, ale pământului, nu mai simțim atingerea la adevărata ei capacitate. Toate simțurile ne sunt înfundate, le trăim la o capacitate foarte mică…cât să putem supraviețui. Credem că este vorba despre supraviețuire, dar de fapt este vorba de bucuria Vieții, de minunea care ne este dată să o trăim, cea de care ne îndoim că există, credem și ne este frică că nu o merităm, noi…”păcătoșii”.

Dar…oricât de oprimați am fi…există intuiția, sufletul care strigă să îți atragă atenția ca există mai mult. Sunt momente în care simți că există ceva mai mult. Urmează acele trăiri, lasă-le să te ghideze către deschidere, către lumină, să te ghideze înapoi la…tine. Nu se poate trăi și altfel? Bucuria este infinită.

Un singur om este suficient pentru a schimba totul, și acela ești chiar tu. Ești mai puternic decât crezi. Nimeni altcineva nu poate face asta pentru tine. Schimbarea pornește de la fiecare în parte.

Nu te lupta cu sistemul să îl dobori, nu te lupta să îl păcălești, încearcă să îl vezi cu adevărat și să îl înțelegi pentru că el îți arată ce ne facem noi înșine nouă. Încearcă să vezi ce este societatea și ce face societatea, ce este legea, ce face legea, ce este statul, ce face statul și întreabă-te dacă nu se poate și altfel. Fă mereu ceea ce simți indiferent de ce îți spun alții. Fii sincer cu tine.

Nu te supune unor fantome.

‘And those who were seen dancing where thought to be insane by those who could not hear the music.’ Friedrich Nietzsche

 –

Partridge: Tot timpul ai știut. „ Dar eu, fiind sărac…tot ce am sunt visele mele. Toate visele mele ți le-am adus ofranda la picioare. Vezi cum calci…pentru că ai să calci pe ele.” Presupun că și tu visezi, Preston.

Preston: O să fac tot ce pot pentru ca ei să nu te pedepsească prea dur.

Partridge: Amândoi știm…că ei niciodată nu sunt blânzi.

Preston: Atunci îmi pare rău.

Partridge: Nu, nu îți pare. Nici nu știi ce înseamnă asta. Este doar un cuvânt…dispărut care denotă un sentiment pe care nu l-ai simțit niciodată. Nu înțelegi, Preston? S-a dus. Ceea ce ne reprezintă…a fost distrus.

Preston: Nu sunt războaie. Nu sunt crime.

Partridge: Și noi ce crezi că facem?

Preston: Nu. Ai fost cu mine tot timpul. Ai văzut alternativa…gelozia, furia.

Partridge: Un cost mult prea ridicat. Eu l-aș plăti cu plăcere.

Ce înseamnă să fii sărac…?

Credem că trăim, dar ceea ce noi numim viață este doar o umbră. Un cuvânt care denotă o viață pe care nu am simțit-o niciodată. Am uitat ceea ce ne reprezintă, am uitat ce suntem, cine suntem…și totuși Viața este pentru noi și ne învăluie, trebuie doar să vrem să ne redescoperim.

You are Eternal the Universe – Alan Watts

 

Underneath the superficial self, which pays attention to this and that, there is another self more really us than I. And the more you become aware of the unknown self — if you become aware of it — the more you realize that it is inseparably connected with everything else that is. You are a function of this total galaxy, bounded by the Milky Way, and this galaxy is a function of all other galaxies. You are that vast thing that you see far, far off with great telescopes. You look and look, and one day you are going to wake up and say, „Why, that’s me!” And in knowing that, you know that you never die.” – Alan Watts