Când privim lumea prin ochii iubirii…

Arta de a iubi – Don Miguel Ruiz

„Dacă privim lumea prin ochii iubirii, vom vedea iubirea oriunde vom privi. Copacii ni se vor părea confecționați din iubire. Apa la fel. Atunci când privim lumea prin ochii iubirii, noi ne putem conecta voința la voința altui visător, iar visul nostru va deveni unul singur. Atunci când percepem lumea prin ochii iubirii, noi devenim una cu păsările, cu natura, cu oamenii, cu tot ceea ce ne înconjoară. În acest fel, putem privi lumea prin ochii unui vultur sau ne putem transforma în orice formă de viață. Noi putem deveni una cu vulturul prin intermediul iubirii noastre și îi putem împrumuta aripile, sau putem deveni una cu ploaia, ori cu norii. Pentru a face acest lucru, este necesar mai întâi să ne golim mintea de teamă și să o percepem prin ochii iubirii. Trebuie să ne dezvoltăm voința până când devine suficient de puternică pentru a se conecta la o altă voință, devenind una cu ea. În acest fel putem să căpătăm aripi pentru a zbura. Sau putem deveni una cu vântul, zburând ici și colo, ori alungând norii pentru ca soarele să răsară. Aceasta este puterea Iubirii.

Atunci când toate nevoile minții și trupului nostru sunt împlinite, noi vedem lumea prin ochii iubirii. Îl vedem atunci pe Dumnezeu pretutindeni. De pildă, îl putem vedea pe El dincolo de Parazitul oamenilor din jurul nostru. În interiorul oricărui om se află Pământul Făgăduinței pe care Moise l-a promis poporului său.

Pământul Făgăduinței este o zonă din mintea umană, dar nu poate fi perceput decât de către acea minte care a devenit fertilă pentru iubire, căci numai acolo poate trăi Dumnezeu. Mintea omului obișnuit este și ea un pământ fertil, dar pentru Parazitul care crește din semințele invidiei, mâniei, geloziei și fricii.

Pot exista relații care corespund perfect visului Paradisului. Noi ne putem crea propriul Paradis, dar trebuie să începem întotdeauna cu noi înșine. Mai exact, trebuie să începem prin a ne accepta în întregime corpul. Trebuie să vânăm apoi Parazitul, până când acesta capitulează. În acest fel, mintea va ajunge să iubească trupul și nu ne va mai sabota iubirea. Totul depinde numai de noi, nu de altcineva. Înainte de toate acestea însă, trebuie să învățăm cum să ne vindecăm corpul emoțional.”

(poza: Ashes and Snow – Gregory Colbert)

Superficialitatea există doar în percepție

A trecut aproape un an de zile de când am citit prima oară articolul de mai jos și l-am mai recitit de multe ori de atunci. La început credeam doar că am înțeles și de fiecare dată când îl reciteam aveam impresia că abia atunci înțeleg. După un an de zile încă găsesc comori ascunse în el.

În ultimul timp vocea din interiorul meu îmi tot repeta „nu există superficialitate în lucruri sau activități, există superficialitate doar în felul în care le percepi”, de fiecare dată când își făcea loc o stare neplăcută de vinovăție îmi venea în minte „nu există superficialitate…” și începeam să mă bucur de orice făceam, iar din bucuria mea izvorăște înțelepciunea dincolo de conceptual. Înțelepciunea în cea mai simplă formă, înțelepciunea Sufletului.

Nu contează ce faci, contează ce simți când faci, contează vibrația dincolo de formă.

Nu există lucruri/activități superficiale, există doar superficialitate în percepția acestor lucruri/activități.
Nimic din ceea ce există în viață nu este superficial. Cum ai putea crede că există superficialitate în creația Divinului?
În schimb, mintea poate să etichetezi/judece drept superficial și să considere superficialitatea ca fiind ceva de disprețuit…dar acestea sunt doar percepțiile induse de societate și acceptate sau nu de fiecare individ în parte.
Nu există nimic superficial, există doar superficialitate în percepție.
Când te mai simți vinovat sau te critici pentru alegerile de a face ceva etichetat drept „superficial” adu-ți aminte de asta și fă exact ceea ce îți dorești cu bucurie și lasă viața să îți reflecte minunea care ești.
Folosește fiecare ocazie pentru a te vedea pe tine, să te simți, să îți simți stările minții și să treci dincolo de ele simțind ghidarea sufletului, sentimentele.
Orice faci, fă cu bucurie!

¨Shopping-ul, plivitul si spiritualitatea
Nu exista “superficialitate” decat in perceptie. Nu exista nivele de superioritate, spiritualitate sau profunzime. In realitate toate lucrurile sunt la fel. Care e diferenta dintre shopping si plivit buruieni? Unii care se considera profunzi, dispretuiesc shoppingul – altii, care isi gasesc imaginea in masina, haine, bani, cluburi, dispretuiesc gradinaritul.

Eu, uneori, merg la un fel de shopping – Alt Fel de shopping. Dar, pentru acum, adesea ma gasesti in gradina. Multi ar considera ca ma irosesc printre plante, cu activitati de nimic, in loc sa fac ceva mai valoros… Diferenta e ca eu nu umplu nici un gol cu activitatile mele si nici o imagine de sine, pentru ca am inteles ca nu exista nici un gol si nu exista nici imagine. Totul e atat de plin incat nu pot eu adauga o picatura macar la ce este Viata.

Alta data as fi spus ca sperficialitatea e sa crezi ca poti umple golul din tine cu ceva si sa descoperi ca acel ceva are alta forma si alta destinatie decat golul tau. Prin urmare, nu te implineste cu adevarat. Azi nu mai gandesc asa. Azi cred ca superficialitatea e sa crezi ca ar exista vreun gol… vreo nevoie de a-l umple… Superficialitatea e sa nu vezi si sa nu simti plinul din tine, Minunea din tine, Viata din tine. Sa traiesti totul doar la suprafata.

Crezi ca nu exista nici o coincidenta minunata care te asteapta intr-un magazin? O supriza de suflet printre hainele de pe umeras?… Cum mergi tu la shopping de te exalteaza pe moment, ca sa te dezumfli toata mai tarziu? Cum sa te simti goala si neimplinita, cand esti cu Tine in mijlocul Minunilor?

Eu la shopping caut sa merg cu Mine. Si am dat de coincidente si in gradina: buruienile mele m-au invatat despre viata. M-au invatat despre moartea care nu exista. Despre mila care nu e necesara – pentru ca fiecare planta isi pleca cu bucurie capul stiind ca disparitia ei facea loc luminii pentru alta, pentru ea insasi insemnand eliberare. Ca sa traiasca alte si alte forme de viata. Un suflet real in fiecare din ele… comunicand cu sufletul meu tot mereu. O implinire pe care o simt inauntru dincolo de cuvinte, un flux vital care umple totul si in care nu se simte nici un gol, niciodata.

Viata in general e facuta din activitati cotidiene, momente “banale” in sine. Dar ele nu stirbesc cu nimic profunzimea Vietii insesi care curge cu putere prin tine. Sau poate chiar asta e rolul lor? Sa lase astfel sa se simta Minunea si sa n-o umbreasca?

Cand ai sa-ti dai voie sa SIMTI, ai sa vezi ca nu exista nimic superficial si gol in tine, in tot ce faci, tot ce traiesti. SIMTE, SIMTE, SIMTE totul – in tine, in jur. Simte ce ti se ofera exact acolo unde esti, exact atunci, in acea clipa. Si shoppingul tau devine izvor de viata si de bucurie in tine, prin tine, catre tine, catre ceilalti… le primesti si le oferi, lasand in urma ta ceva ce oamenii nu vor putea pune in cuvinte. Ceva ce-si vor dori si ei, ceva ce se numeste Iubire. Un zambet catre alt cumparator, o gluma catre vanzator sau simpla intindere a mainii catre umeras, sa vina toate din Iubire, din constienta plinului din tine – aceea este Viata, aceea este profunzimea. E shopping-ul cu TINE!

Cu alte cuvinte, acum te bucuri mai mult de shopping si de achizitii, decat de Tine. Odata ajunsa acasa, nu mai simti nimic. Dar universul fara Tine e GOL. Si Sufletul iti da acea stare de neimplinire ca sa te aduca inapoi la Tine. Nu sa te opresti din acele activitati, ci sa nu le mai faci fara Tine.

Te-ai gandit vreodata ca shopping-ul poate fi Sursa de Viata? 🙂 🙂 🙂 TOTUL ESTE.

Sa spui ca inca te mai bucuri de lucruri superficiale, inseamna ca inca mai vrei sa le vezi superficiale… inca mai vrei sa te ascunzi dupa ele, sa le vezi doar pe ele, dar sa nu te vezi pe Tine prin ele… sa nu vezi Minunea care esti in Minunea “banalului” pe care il traiesti. Pentru ca ti-e mai usor sa te lasi dominata de ele, fara sa preiei Tu conducerea, sa simti Altceva acolo unde nimeni nu simte nimic. Ti-e mai usor sa stai in cadrele de referinta create de altii, sa percepi cum ai vazut si ai fost educata de altii, care toti vad shoppingul la fel. Sa nu cumva sa vezi Viata si Minune unde altii vad bucurie efemera. Sa nu cumva sa folosesti orice moment cotidian ca pe un pretext de a te intalni cu Tine, de a fi cu Tine.

Mai corect trebuia sa ma exprim nu ca te hranesti cu lucruri superficiale, ci ca te hranesti cu superficialitatea lucrurilor, pentru ca nu vrei sau nu sti cata profunzime si viata se ascunde in spatele lor de fapt!

Nimic nu e superficial daca e facut de Tine. Cum Tu esti Minune, din tine nu pot izvori decat Minuni. Cum Tu esti Viata, din tine nu poate izvori decat Viata. Cum Tu esti Iubire, din tine nu poate izvori decat Iubire. Sa gandesti si sa simti mai prejos despre tine si despre orice ce faci, stand in confortul mintii educate de altii – aceasta este LE-NE! Aceasta este superficialitatea.¨

Acesta este link-ul catre articol: Shopping-ul, plivitul si spiritualitatea

 

Cum demascăm credințele care ne țin captivi

Primul pas este să ceri sufletului tău (lui Dumnezeu/divinității/eternității, cui vrei tu) dorința de a vedea aceste credințe și să ai încredere că treptat atenția ta se va îndrepta către ele, nicio întrebare trimisă nu rămâne fără un răspuns.
Încă de când îmi aduc eu aminte existența mea, am știut ca viața este grea. Metafora care descria viața este ca „viața este o luptă”. Nu știu sigur de unde m-am ales eu cu această credință, poate din familie, poate e moștenită, poate din societate, poate pur și simplu asta a fost percepția mea asupra evenimentelor ce aveau loc în viața mea. Nici nu mai contează asta acum. Ce contează este ca în sfârșit înțeleg importanța metaforelor în viață. Acum am mai înțeles încă puțin despre ce înseamnă credințele în funcție de care ne trăim viața și cât de important este să chestionam fiecare credință în parte. Să vedem ce ne aduce acea credință, în ce fel ne dictează viața. Evident că atunci când îți trăiești viața după metafora „viața este o lupta” aceasta nu are cum să fie prea frumoasă.
Dacă nu găsești undeva un sâmbure de dorința de a vedea aceste aspecte ale vieții tale habar nu o să ai de ele.
Al doilea este să fii foarte atent la ce gânduri îți dictează viața, să chestionezi fiecare gând, fiecare credință. Vezi de unde vine și cum poți să o schimbi în favoarea ta. Realitatea este maleabilă, ea este diferită pentru fiecare om în parte. Realitatea fiecărui om este creată de percepția lui asupra vieții, așa că de ce să nu creăm realitatea în favoarea noastră?
Fiind sigura de faptul că viața este o lupta (credeam că pentru toți este așa, nu doar pentru mine) îmi era greu să văd luminița de la capătul tunelului, iar entuziasmul meu față de viață a fost mereu destul de scăzut. Ce pacoste…să lupți toată viața. A fost greu să accept că se poate și altfel, credința mea era atât de bine imprimată în sistemul de valori încât mintea nu vroia nici cum să îi dea drumul. Să admit faptul că viața nu este o luptă însemna să detronez un aspect major al vieții mele, fără de care mă simțeam pierdută. Nu știam cum să trăiesc altfel. Daca nu este o luptă, atunci ce este? Cum este?
M-am hotărât că pur și simplu viața este frumoasă! Viața este cel mai minunat dar! Viața este un dans al iubirii! Așa si este! Percepția mea s-a schimbat și viața și-a arătat o altă față. Viața mea este în continuare aceeași, dar felul în care mă bucur de ea a schimbat tot. Evident că încă exista dificultăți, încă există probleme, durere, dar le văd mult mai blând, și balanța înclină treptat în favoarea momentelor frumoase.
Am deja o listă cu credințe. Lista e constantă căci credințele deja schimbate le și uit. Credințelor neplăcute le ofer o alternativa plăcuta, dar pe lângă ele mai descopăr și credințe frumoase de care mă bucur. Simte ce trezește în tine fiecare credință atunci când o rostești și vei știi dacă îți face bine sau rău.
Viața este un dans al iubirii.

Conversație cu sufletul meu

Sufleţelule, te rog vino alături de mine, armată întreagă de suflețele, toți cei care mă puteți auzi, veniți în ajutorul meu.
Și au venit.
Orice stare de neliniște analizeaz-o, orice frică vezi de unde vine, mergi pe urma lor și vezi unde te duc. Sufletul mereu vorbește cu tine, ai încredere în ce îți spune el. Orice vine cu căldură, liniște, pace, vine de la suflet, ai încredere. Te ghidează. Orice vine cu neliniște, suferință, stări de vinovăție, frică, vine din sistemul de valori, vine din concepții. Tot ce se întâmplă în jurul tău este pentru a te putea vedea tu pe tine. Pentru a putea vedea ce te ține captivă de la a trăi în iubire. Contestă stările care nu îți fac bine, mergi pe urma lor și vezi de unde îți vin, poate din copilărie, poate din societate, poate de la părinți, profesori, prieteni, bunici, străbunici. De multe ori va trebui să treci peste credințele tale indiferent de cât de dureros poate să pară, și să îți asumi consecințele. Nimic nu este un capăt de lume, stai în liniște și mereu ți se va arăta ce ai de făcut. Când un gând de vinovăție persistă, chiar dacă ai hotărât deja ce vrei să faci în privința lui, conștientizează exact acest lucru, că decizia a fost luată deja și că nu are nici un rost să te mai gândești la asta. Mintea este ori cam prostănacă, ori foarte șireată, gândurile ce ți le aduce sunt repetitive, sunt mereu aceleași. Ea mereu vrea să vorbească. Dă-i pace, observă doar. Odată observate gândurile trec, dar dacă nu le observi ele persistă și îți consumă toată energia cât tu te pierzi în ele. Disciplinează-ți gândurile, nu fi leneșă! Altfel viața ta va fi în continuare condusă de minte și vei persista în stări neplăcute, opunându-te fluxului vieții ce curge prin tine.

Schimbările radicale pe care le faci în privința exteriorului vieții tale nu o să schimbe nimic, dacă nu schimbi interiorul. Odată schimbat interiorul, exteriorul se așază de la sine în așa fel încât viața ți se umple de bucurie, sau mai bine zis începi să vezi bucuria în tot ceea ce te înconjoară. Lărgește-ți sufletul, dărâmă concepte ce îți îngrădesc viața și lasă lumina să intre în viața ta. Fii lumina! Fii deschiderea! Fii dragostea! Fii sufletul ce lucrează prin tine. Deschide-te în fața eternității și urmează ghidarea ei blândă ce te umple cu bucurie. Atunci când trăiești din eternitate, din iubire, din divinitate o să simți sufletul tău cum umple tot spațiul din jurul tău, sufletul tău se lărgește și nu o să mai încapă doar în piept. Totul în jurul tău este iubire. Fă ce îți spune sufletul să faci necondiționând viața cu dorințe. Fă ce îți spune sufletul tău să faci chiar dacă crezi ca ai putea să mori de foame făcând ce îți spune el. Astfel vei lăsa bucuria să îți umple viața. Nu înseamnă ca problemele nu vor mai apărea în calea ta, sau că nu vei mai simți suferința niciodată, dar vei privi toate aceste trăiri omenești, fără să te mai atașezi de ele, vei vedea ce îți arată, te vei lăsa ghidată și vei merge mai departe. Nu le vei mai lasă să îți afecteze întreaga percepție asupra vieții.

De ce tot simt că trebuie să fac ceva și nu știu ce, și pun astfel presiune pe mine? De ce nu mă deschid, să îmi ascult sufletul care îmi arată drumul? El ți-a spus ce să faci! De ce mă împotrivesc ghidărilor lui?

Exemplu cum mintea ne poate juca feste:
Cu cât mai multă apă consumăm cu atât mai bine pentru corpul nostru, care este 75% format din apă. Cantitatea recomandată de apă pe zi este de minim 3 litri. Sufletul îmi zice că este bine pentru corpul meu să beau această cantitate pentru a îl curăța, pentru a-i oferi vitalitate. Vine mintea și îmi zice că 3 litri de apă este exagerat de mult, că eu nu pot să beau atât de multă apă, că mă umflu, că pierd prea mult timp bând apă, că asta ar însemna să merg toată ziua la toaletă și nu am chef sau timp să fac asta, am alte lucruri mai importante de făcut, nu pot să mă duc la toaletă toată ziua. Dacă nu găsesc nici o toaletă în apropiere și o să fac pe mine? Când eram copil, mama îmi zicea foarte clar să nu mai beau atâta apă ca o să fac pe mine. În funcție de situație îmi zicea că nu o să am unde să mă duc la toaletă. Cuvintele mamei încă îmi răsunau în urechi de fiecare dată când prindeau ocazia. Să merg atât de des la toaletă mi se părea o pierdere de timp. Ce altceva este mai important decât sănătatea organismului tău? Cum să te bucuri de viață dacă tu nu te bucuri de corpul tău oferindu-i ce are nevoie?

În zilele ce le trăim avem impresia că trebuie să facem multe lucruri, multe lucruri și activități „importante”, ca să fim demni de admirația celor din jur, să fim apreciați și în funcție de asta ne evaluam profilul nostru ca persoană. Recurgem la tot felul de tertipuri pentru a fi mai eficienți, la tot felul de tehnologii ca să facem lucrurile cât mai rapid, să avem mai mult timp. În zilele noastre printre probleme principale pe care le avem este lipsa timpului, culmea este că și persoanele care au timp tot au impresia ca nu au, totul este relativ. Mintea stă ca și nenea cu coasă în spatele nostru și ne grăbește: mai repede, mai repede, mai repede că ai atâtea de făcut și dacă nu le faci nu ești demn de aprecierea celorlalți. Chiar așa să fie? De ce ar fi altcineva în măsură să ne zică dacă suntem demni sau nu?

Ce fac oamenii cu acel timp pe care consideră că l-au câștigat? Avem impresia că dacă găsim scurtături la diverse activități prin intermediul tehnologiei o să avem mai mult timp liber, dar pentru marea majoritate a oamenilor nu acesta este rezultatul, pentru că umplem acel timp cu alte lucruri pe care considerăm că trebuie să le facem. Facem multe lucruri și sunt din ce în ce mai goale toate. Pierdem esența vieții într-o gălăgie a minții.

Mereu aveam impresia că nu am timp, parcă zbura timpul pe lângă mine și eu nu reușeam să fac ce îmi propuneam…și totuși când eram întrebată ce fac cu timpul meu îmi era foarte greu să răspund la întrebare, aveam impresia că de fapt nu am făcut nimic și parcă cu atât mai mult simțeam că trebuie să fac ca să am ce să răspund la întrebare. Până mi-am dat seama că timpul trecea pe lângă mine în timp ce eu eram în transă că nu am suficient timp. La un moment dat am pus pauză gândurilor și m-am întrebat: oare chiar nu am timp? Și m-am pus pe analizat activitățile mele ca să vad unde se duce tot timpul meu. Am început să analizez fiecare activitate pe care îmi doream să o fac. Cât timp durează cu adevărat activitatea? Este absolut necesară? De ce trebuie să o fac? Pentru ca îmi face plăcere sau pentru că mă simt constrânsă? Rezultatul a fost o triere a activităților mele. Erau multe activități care începeau cu “trebuie sa fac…” și câteva care începeau cu “mi-aș dori să…”. Le-am luat pe rând pe cele cu “trebuie” și le-am mărunțit, păreau prea constrângătoare, dar cine mă constrângea să le îndeplinesc? Nimeni altcineva decât EU. De ce îmi făceam asta singură? Pentru că așa îmi zicea sistemul meu de valori că trebuie să fac. Până am ajuns în punctul în care să mă întreb „oare nu se poate și altfel?” până atunci habar nu aveam că eu pot să aleg. În unele cazuri doar mi se părea mie că nu am timp să le fac și mai mult timp pierdeam gândindu-mă că nu am timp.

Unele concepții erau atât de bine imprimate în mintea mea și mă constrângeau atât de tare prin frică încât nu am avut de ales decât să mă arunc cu capul înainte ascultându-mi sufletul pentru a mă elibera de ele. Ca apoi să vad ca de fapt totul era doar în mintea mea. Multe dintre concepțiile pe care le aveam căpătaseră în mintea mea dimensiuni colosale urmate de o frică pe măsură…ca apoi să vad că de fapt erau doar scenarii create de mintea mea. După ce am conștientizat acest lucru a început să vină la mine si sub alte forme informația. Când îți vorbește sufletul îți vorbește prin nenumărate căi, până îl auzi.

Mintea noastră este cel mai bun scenarist. Creează filme întregi în doar câteva minute. Abracadabra uite filmu’ unde realitate nu-i. Toate genurile de filme le creează, dar preferatele ei sunt drame și thriller. Și stai acolo și te învârți în drama ta care e complet denaturată de realitate și suferi, parcă e sfârșitul lumii și nu vezi nici o luminiță la capătul tunelului și te întrebi “de ce mi se întâmplă tocmai mie asta?” Ei bine, acum știi de ce. Pentru că le permiți și te pierzi în ele.

Într-o relație cu sufletul meu

Este oficial! Sunt într-o relație! În seara asta s-a decis, e o relație amoroasă.

M-am tot întrebat de ce mereu când eram într-o relație slăbeam, iar când eram singură mă îngrășam. Care este legătura?! Bineînțeles că răspunsul urla în interiorul meu, dar eu nici cum nu vroiam să îl aud. Când eram singură simțeam că ceva îmi lipsește, poate dragostea, şi înlocuiam acele momente de dragoste primite de la partener cu plăcerea de a mânca. Când eram într-o relație nu mai simțeam nevoia să mănânc, pentru ca nevoia de afecțiune era satisfăcută.

M-am tot întrebat de ce trăiesc în funcție de afecțiunea primita de la persoane din jur. De ce aștept să primesc de la alții afecțiune? De ce le-aş ceda eu puterea asupra vieții mele altor persoane? De ce fericirea mea depinde de alte persoane? De ce simt eu nevoia să primesc afecțiune? Înseamnă că undeva în interiorul meu mă privez de ceva.

Ei bine, acum e oficial. Sunt într-o relație cu sufletul meu. Mă iubesc cum nimeni altcineva nu m-ar putea iubi. Dimineața îmi trezesc sufletul cu vorbe dulci, îi pregătesc cafeaua, îi povestesc ce nebunii de vise am mai avut. Cu toată dragostea îi pregătesc micul dejun, prânzul și cina. Ne sfătuim pentru lucrurile mărunte ale vieții. Îmi ghidează cu blândețe pașii pe drumul vieții. Îl invit să ne uităm împreună la filme, să citim o carte, să pictăm viața în culori. Să ne plimbăm pe cărarea din pădure, să ne bucurăm dimineața când ne întâlnim cu veverițe, ciocănitori, alte animăluţe, flori și copaci. Să plângem împreună de bucurie cu fiecare răsărit și fiecare apus. Să dansăm și să cântăm știind că și îngerii se bucură cu noi. Să ne bucurăm de viață ca un copil.

Aleg să mă iubesc și să mă bucur de mine. Aleg să trăiesc o relație amoroasă cu sufletul meu. Iar atunci când voi fi într-o relație cu o altă persoană, să fiu pentru a mă putea bucura de mine în prezența lui. Ce alt dar mai frumos aş putea să îi ofer?!

Aleg să mă bucur de mine

Am înțeles cât de norocoasă sunt în acest moment și că nu contează ce ar putea să se întâmple mâine. Tot atâtea șanse sunt ca mâine să rămân în strada câte sunt ca mâine să mă împiedic de o valiză cu bani. Chiar nu contează ce se întâmplă mâine. Contează că acum respir, acum trăiesc, acum sunt viață și mă bucur de tot ce am acum. Dacă eu astăzi am ce mânca, de ce să îmi fac griji că mâine poate nu o să am ce să mănânc și astfel nu mă mai pot bucura de ce se întâmplă acum.

Contează cum trăiești. Nu contează dacă am afaceri de milioane de euro sau dacă vând sandwich-uri la colț de stradă. Contează pasiunea cu care faci orice ai face. Decât să mă audă o țară întreagă şi să nu înțeleagă nimic, mai bine să mă audă un singur om şi cuvintele mele să îi deschidă sufletul cum mie mi-a fost deschis la minunea de a trăi. La urma urmei tot ce contează este ce fac şi ce simt eu pentru mine. Cea mai importantă relație pe care o am este cea cu mine. Este timpul petrecut cu mine, felul în care mă bucur eu de mine indiferent în ce situație sunt, felul în care mă bucur eu de mine oriunde sunt, lângă oricine sunt, orice aş face. Ce poate să fie mai frumos decât să stai lângă cineva care se bucură de el, cu sinceritate şi pasiune. E molipsitor şi nimic nu mai contează. Ce poate să fie mai frumos decât să te bucuri tu de tine!? Ce poate să fie mai frumos decât să mă bucur eu de mine!? Când iţi asumi deplin responsabilitatea asupra vieții tale, devii conștient că ai posibilitatea de a alege. Îţi recapeți puterea asupra vieţii tale şi încetezi să mai fii o victimă. Abia atunci începi să vezi că se poate şi altfel. Abia atunci începi să vezi uși acolo unde altă dată erau doar pereți.

Când te bucuri tu de tine şi de viața ta nimeni nu îţi mai poate lua bucuria. Orice s-ar întampla tu eşti fericit pentru că tu eşti bucuria care nu depinde de nimeni şi nimic. Tot ce te înconjoară capătă formă doar pentru a-ţi oferi posibilitatea de a te bucura de tine şi de a simți iubirea în diverse forme. Abia atunci problemele care altă dată te copleșeau acum sunt o simpla manifestare a iubirii.

Cel mai greu este să fim sinceri cu noi şi să acceptăm realitatea, să acceptăm viața. Până nu suntem complet sinceri cu noi nu reușim să vedem bucuria vieții. Foarte puține au fost zilele din viaţa mea în care nu m-am trezit dimineața dorindu-mi să nu fiu nevoită să încep o noua zi, dorindu-mi să pot să dorm toată viaţa. N-am ştiut că se poate şi altfel. Credeam că aşa este viaţa pentru toată lumea. A fost alegerea mea să privesc aşa viaţa. Nici nu ştiu în ce moment al copilăriei mele am ales să trăiesc aşa, eram atât de micuță încât până de curând uitasem că am posibilitatea de a alege pentru ca alegerea mea devenise o obișnuința pe care o confundam cu viaţa. Sunt complet responsabilă pentru felul în care am ales să trăiesc, dar totuși tot ce mi se întâmpla consideram că era din cauza celor din jur şi mereu am așteptat să mă salveze cineva fugind de responsabilitatea vieţii mele. Acum am pus punct victimizării. Am ales să ies din starea de victimă şi să îmi asum responsabilitatea pentru viaţa mea, pentru alegerile mele. Mi-am recăpătat puterea ce o împărțisem celor din jur, iar acum aleg să mă bucur de mine indiferent de consecințe. Aleg să mă bucur de orice clipă din viaţa mea. Chiar şi atunci când voi fi tristă, când sufletul îmi va fi greu, când voi fi supărată, când voi fi nervoasă, pentru că toate astea nu vor dispărea, ele fac parte din natura umană, chiar şi atunci aleg să mă bucur de mine şi să trăiesc şi aceste sentimente cu pasiune, cu iubire.

Când îmi închei nasturii de la cămașa o fac cu pasiune, când îmi leg șireturile o fac cu pasiune, fiecare înghițitură de apă este iubirea ce îmi umple corpul, fiecare gând îl tratez cu blândețe, fiecare părticică a corpului meu o mângâi cu iubire, fiecare imperfecțiune se bucură de dragostea mea.

Te iubesc.

Conversații cu îngerul.

Cum ar fi dacă într-o zi ți s-ar arăta îngerul lui Dumnezeu și ți-ar spune că pentru a-l cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu, pentru a cunoaște adevărul despre Dumnezeu, trebuie să uiți tot ce ai fost învățat de alții toată viața că ar fi Dumnezeu? Că tot ce ți s-a spus despre Dumnezeu este o minciuna și că doar atunci când o să renunți la atașamentul față de aceste minciuni inoculate o să îl poți descoperii cu adevărat pe Dumnezeu care este în tine.

Ce ai face atunci?

L-ai crede?

Şi cum faci să uiți ceva ce ai fost învățat toată viața să crezi cu atâta tărie?

Simplu.

Deschide-te și vei simți adevarul care sălășluiește de o veșnicie în sufletul tău. E în tine. Totul este în noi. Avem totul. Dumnezeu este în noi. Dumnezeu cu toată iubirea, cu toate răspunsurile venite din iubire, căci acela este adevărul. Dumnezeu este minunea care ești tu, este divinitatea din tine care se manifesta în tot ce te înconjoară.

Greu de crezut că ai deja totul, nu-i așa?

Greu de crezut că ești complet, când toată viața ni s-au arătat lipsurile.

Greu de crezut că tot ce ne spun alții despre noi nu este altceva decât perspectiva lor asupra vieții și nu are nici o legătură cu cum suntem noi de fapt, nu-i așa?

Greu de crezut că suferința din viața noastră și toate situațiile inconfortabile şi dureroase nu fac altceva decât să ne arate unde să ne oferim noi înșine iubire. Cu cât le îmbrățișăm mai repede cu atât mai blânda este suferința.

Greu de crezut că ești complet, dar ești. Ești o minune a lui Dumnezeu și el nu ar crea altceva.

Greu de crezut că toate fricile noastre sunt o iluzie ce abia așteaptă să fie îmbrățișate cu iubire pentru a se dizolva.

Viața este o minune, simpla noastră existența este o minune. Simplul fapt că respiram este o minune şi de acolo avem toate răspunsurile la tot, doar că ne-am împovărat sufletul cu mintea noastră care îi spune ca e incomplet. Una din cele mai mari minciuni.