Nu există nevoi reale

Prin vară anul trecut am simțit pentru prima oară că nu am nevoie de nimic, de absolut nimic, nimic, nimic. Nimic. M-am simțit complet dezorientată. Eram în aer, eram în plop și plopul în aer :). Nu înțelegeam ce se întâmplă. „Păi…și…atunci eu la ce mă gândesc? Eu ce fac acum?” M-am oprit din tot și nu înțelegeam ce se întâmplă. Mă simțeam inconfortabil, cum adică să nu am nevoie de nimic?! Se oprise totul, s-a oprit timpul, s-a oprit mintea. N-am mai avut nimic de ce să mă agăț. A fost eliberator și oarecum înfricoșător în același timp. Eram liberă, dar nu știam ce să fac cu libertatea mea.

Treptat (adică după luni de zile), am început să înțeleg că de fapt nu îmi lipsește absolut nimic. Am înțeles că sunt întreagă așa cum sunt, că sunt perfectă, că sunt completă.

Acum știu că nu am nevoi, că nu am lipsuri și trăiesc întregul din care acționez, chiar dacă din exterior pare că am nevoi. Lucrurile pur și simplu se întâmplă, dacă le lași. Viața are grijă de tine, dacă o lași.

Adevărul este că încă mă clatin între cele doua variante. Stau pe fază, atentă la stările și sentimentele mele, ghidând-mi viața spre Bucurie.

Bucuria a înlocuit dezorientarea când simt completitudine, grandoarea vieții mele, acea libertate care anul trecut mi se părea înfricoșătoare.

Adevărul este că noi nu avem nevoi și nimeni nu are nevoie de noi, dar suntem obișnuiți să trăim în relații de dependențe bolnăvicioase și să ne găsim rostul în funcție de câtă și ce nevoie au ceilalți de noi. În funcție de asta ne simțim de folos, ne simțim demni, ne simțim acceptați. Când dai drumul la toată această iluzie rămâi tu, liber, să te bucuri de tine și de viața ta așa cum îți este mai mare bucuria din suflet.

Acum îmi ghidez pașii spre a nu mai face nimic pentru că trebuie, ci pentru că mă bucură. Chiar dacă din exterior în continuare o să pară că fac lucruri esențiale vieții pentru că…trebuie, am înțeles că viața este o bucurie și le fac pentru mine, pentru că mă bucură.

Viața chiar este frumoasă așa cum este și nimic altceva decât bucuria noastră nu are importanță. Odată cu ea se desfășoară toată viața.

 

Living in illusions (Madame Bovary)

“Please God, let him be the right one! Let him be the right one!” She kept saying to herself before getting married. He was a good one, but she just couldn’t see that. All her life she lived in illusions, she lived in a dream, but not the dream of reality which is the most wonderful gift. She lived in the dreams of the mind. She forgot to dream about reality, so she never met love. She decided that her dreams about the future are a more pleasant way of living, and chose to see reality as painful. She considered it easier than confronting the reality. She spent all her life dreaming about how her life will be when she will be married. She was waiting for her future husband to save her from her reality. But when the moment came it was impossible not to be disappointed of how the things turned out, because she had a precise list for how she wanted her life to be. She wanted an exciting life, she wanted to feel alive, but she confounded the joy of living with the intense sensation of pleasure and enthusiasm. She started punishing herself just to feel alive. She feed herself with moments of intense pleasure, but this is like feeding a race horse only with cake and ice cream. When she saw herself married she decided that her new life was not what she wanted and started dreaming for something else, unable to deal with her life. She was running from taking the responsibility of her own life and lived considering herself a victim and accusing her husband for her unhappiness, but she was the only one responsible. It was her choice to stay in the marriage or to leave. She started yearning for the love of other men in the hope that they will save her and feed her desire of appreciation. Acting as a victim and giving away the power over her life was a sure path to self destruction. She started to beg for attention from other man and she got their attention for a while, she was a beautiful woman. But by not loving herself she got others in the same point of not loving her. Her destructive way of being pushed them away. Her lack of self appreciation attracted the kind of men that were showing her the same lack of appreciation. They were loving her as she was loving herself, better said not loving herself and they all end up leaving her. She feed her desires with expensive things hoping to fill the emptiness from her soul. But nothing seemed to be enough. Her illusions, her dreams were tearing her apart until she decided that she can’t take it anymore and ended the nightmare that she created. She decided to leave herself too and ended her life.