„Suferința” – Conversații cu Dumnezeu

Extract din cartea Conversații cu Dumnezeu de Neale Donald Walsch

„Neale: Ce spui despre suferință? E suferința calea sau modul de a ajunge la Dumnezeu? Unii spun ca e singurul mod.

Dumnezeu: Mie nu-Mi face plăcere suferința. Iar cei care spun că-Mi face, nu Mă cunosc.

Suferința nu este un aspect necesar pentru experiența umană. Nu numai că nu este necesar, ci este și lipsit de înțelepciune, neplăcut și periculos pentru sănătate.

Atunci, de ce există atât de multă suferință.Atunci dacă ești Dumnezeu și îți displace atât de mult, de ce nu-i pui capăt?

I-am pus capăt. Voi pur și simplu, refuzați să folosiți instrumentele pe care vi le-am dat și cu care să realizați acest lucru. Vezi tu, suferința nu are nici o legătură cu evenimentele, ci cu reacția omului față de ele.

Ceea ce se întâmplă este, pur și simplu, ceea ce se întâmplă. E cu totul altceva ce simțiți voi față de asta.

V-am dat instrumentele cu care să răspundeți și să reacționați la evenimente, într-un mod care reduce durerea – de fapt o elimină – dar nu le-ați folosit.

Scuză-mă, dar de ce să nu eliminăm evenimentele?

Bună sugestie. Din nefericire, Eu nu am control asupra lor.

Nu ai control asupra evenimentelor?

Desigur că nu. Evenimentele apar în timp și spațiu prin alegerea voastră, iar Eu niciodată nu Mă amestec în această alegere. A proceda astfel ar însemna să anulez chiar motivul pentru care v-am creat. Dar asta ți-am mai explicat-o.

Voi produceți unele evenimente de bună voie, iar alte evenimente le atrageți către voi – mai mult sau mai puțin inconștient.

Câteva evenimente – în această categolie băgați majoritatea dezastrelor naturale – sunt puse în seama „datului sorții”.

Dar pâmnă și cuvântul „dat” poate fi un acronim pentru „De voi / Atrase / Toate”. Cu alte cuvinte, de conștiința planetei.

„Conștiința colectivă”.

Precis. Exact.

{…}

Întorcându-ne la suferință – de unde ne-o fi venit ideea că suferința este bună? Că cei sfinți „suferă în tăcere”?

Cei sfinți într-adevăr „suferă în tăcere”, dar asta nu înseamnă că suferința este bună. Cei care studiază la școala Maeștrilor suferă în tăcere, deoarece ei înțeleg că suferința nu este un drum al lui dumnezeu, dar este un semn sigur că mai e ceva de învățat despre calea lui dumnezeu, mai e ceva de adus aminte.

Adevăratul Maestru nu suferă de loc în tăcere, ci doar pare că suferă fără să se plângă. Motivul pentru care adevăratul Maestru nu se plânge este că adevăratul Maestru nu suferă ci, pur și simplu, trăiește experiența unui set de împrejurări, pe care voi le-ați numi de nesuportat.

Un Maestru practicant nu vorbește despre suferință, pur și simplu, înțelege clar puterea Cuvântului și alege, astfel, să nu spună nici o vorbă despre asta.

Facem să fie real lucrul căruia îi dăm atenție. Maestrul știe acest adevăr. Maestru se pune în situația de a alege ce anume hotărăște să fie real. Cu toții ați procedat la fel, din când în când. Nu exită niciunul printre voi care să nu fi făcut să dispară o durere de cap, sau ca o vizită la dentist să fie mai puțin dureroasă, hotărând ca lucrurile să se întâmple așa.

Un Maestru ia, pur și simplu, aceași decizie, dar despre lucruri mult mai importante.

Dar de ce să existe suferință?De ce să existe chiar posibilitatea de a suferi?

Nu puteți ști sau deveni ceea ce sunteți, în absența la ceea ce nu sunteți-așa cum ți-am explicat deja.

Totuți, eu încă nu înțeleg de unde ne-a venit ideea că suferința ee bună.

Ești deltept că insiști cu întrebarea asta. Înțelepciunea originară în jurul suferinței în tăcere a fost atât de pervertită, încât acum mulți cred (și câteva religii o chiar propovăduiesc) că suferința este bună, iar bucuria este rea. De aceea ați decis că dacă cineva are cancer, dar nu spune imănui, el este un sfânt – în timp ce, dacă cineva are o sexualitate robustă (iată un subiect explosiv) și o anunță deschis, ea este păcătoasă.

Măi să fie, chiar c-ai ales un subiect explosiv. Și cu multă inteligență ai schimbat pronumele din masculin în feminin. Ai făcut-o cu un anumit scop?

Am făcut-o ca să vă expun prejudecățile. Nu vă place să vă gândiți că femeile ar avea o sexualitate robustă și, cu atât mai puțin, să o trâmbițeze în public.

Mai degrabă ați vedea un om murind fără un geamăt pe câmpul de bătălie, decât o femeie să facă dragoste cu gemete în plină stradă.

Tu nu gândești la fel?

Eu nu judec nici într-un fel, nici în altul. Dar voi judecați în toate felurile – și vă sugerez ideea că judecățile voastre vă împiedică să vă bucurați, iar faptul că vă așteptați la ceva, vă face nefericiți.

Toate acestea la un loc vă provoacă boala – și, implicit, de aici începe toată suferința.

De unde să știu eu că ceea ce spui este adevărat? Cum pot să știu că-mi vorbește chiar Dumnezeu și nu că imaginația mea e mult prea activă?

Ai mai întrebat asta. Răspunsul meu este același. Ce contează? Chiar dacă tot ceea ce ți-am spus este „greșit”, te gândești tu la un mod mai bun de a trăi?

Nu.

Atunci „greșit” este corect și „corect” este greșit!

Ca să te ajut să ieși din dilemă îți spun doar: nu crede nimic din ce-ți spun. Pur și simplu, trăiește. Trăiește-o ca experiență.

Apoi, trăiește orice altă paradigmă pe care vrei să o construiești. După aceea, uită-te la experiența ta  pentru a găsi adevărul tău.

Într-o zi, dacă ai foarte mult curaj, vei trăi experiența unei lumi unde a face dragoste este considerat un lucru mai bun decât a face război. În acea zi, tu te vei veseli.”

Cele zece legăminte

Cele zece legăminte – „Conversații cu Dumnezeu, vol. 1”, Neal Donald Walsch

Cele zece poruni care sunt de fapt cele zele legăminte cum sunt prezentate în cartea Conversații cu dumnezeu, vol. 1 scrisa de Neal Donald Walsch. Cred totuși că atunci cănd citești cartea cu atât mai mult înțelegi contextul în care sunt prezentate cele zele legăminte.

„Îţi voi răspunde deci, ca să înţelegi cel mai bine, deşi adevărul este implicit. Le spun acest lucru tuturor oamenilor care aud cuvintele Mele şi care caută Adevărul Meu. Fiecărei inimi, care întreabă cu sinceritate care este calea spre Dumnezeu, i se arată. Fiecăruia i se dă un Adevăr spus din inimă. Veniţi către Mine de-a lungul cărării inimii voastre, nu printr-o călătorie a minţii voastre. Nu Mă veţi găsi niciodată în mintea voastră.

Ca să-L cunoşti cu adevărat pe Dumnezeu, trebuie să ieşi din mintea ta.

Întrebarea ta cerşeşte un răspuns şi nu Mă voi da la o parte de la a răspunde interogatoriului tâu profund. Voi începe cu o afirmație care te va surprinde și probabil va ofensa sensibilitatea multor oameni.

Nu există ceva ce se numește Cele Zece Porunci.

Dumnezeu nu există?!

Nu, nu există. Cui să-i poruncesc Eu? Mie Însumi? Și de ar fi necesare astfel de porunci? Tot ceea ce Eu vreau, este. N’est ce pas?

Prin urmare, de ce ar fi necesar să poruncesc cuiva? Și dacă aș fi emis porunci, n-ar fi fost ele respectate în mod automat? Cum aș fi putut să doresc cu asemenea ardoare ca ceva să se întâmple, încât să îl poruncesc și apoi să stau de-o parte și să văd că nu Mi-e respectată porunca?

Ce rege ar face asta? Ce conducător?

Adevăr vă spun Eu vouă: Eu nu sunt nici rege, nici conducător. Eu sunt, pur si simplu, – Creatorul – iar aceasta trebuie să vă strârnească venerația. Creatorul nu conduce, ci, pur și simplu, creează – creează și continuă să creeze. V-am creat pe cvoi – v-am binecuvântat – în chiul și asemănarea Mea și v-am făcut anumite promisiuni și legăminte. V-am spus cu cuvinte clare ce va fi cu voi când veți deveni una cu Mine.

Tu ești ca și Moise, un căutător zelos. Și Moise a stat în fața mea ca și tine, cerșindu-Mi răspunsurile. „O Dumnezeul strămoșilor mei”, a strigat el, „Dumnezeu al Dumnezeului meu, binevoiește și arată-mi! Dă-mi un semn ca să le spun oamenilor mei. De unde să știm că suntem poporul ales?” ” Şi Eu am mers la Moise, aşa cum am venit la tine acum, cu un pact divin – o promisiune veşnică – un angajament sigur şi categoric. „Cum pot să fiu sigur?”, a întrebat Moise cu jale. „Pentru că aşa ţi-am spus Eu”, am spus. „Ai Cuvântul lui Dumnezeu.”

Şi Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost o poruncă, ci un pact. Acestea sunt deci cele …

ZECE LEGĂMINTE

Vei şti că ai pornit pe calea lui Dumnezeu şi vei şti că L-ai găsit pe Dumnezeu, pentru că vor apărea aceste semne, aceste îndrumări, aceste schimbări în tine:

  1. Îl vei iubi pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu toată mintea ta, cu tot sufletul tău. Şi nu va exista alt Dumnezeu în afară de Mine. Nu vei mai adula dragostea omenească sau succesul, banii sau puterea, sau vreun alt simbol de genul acesta. Vei pune de-o parte toate aceste lucruri, tot aşa cum un copil îşi pune de-o parte jucăriile. Nu pentru că nu mai au valoare, ci pentru că tu eşti prea mare pentru ele.

Şi vei şti că ai pornit pe calea spre Dumnezeu pentru că:

  1. Nu vei lua numele lui Dumnezeu în deşert. Nici nu vei folosi numele Meu când vei vorbi de lucruri uşuratice. Vei înţelege puterea cuvintelor şi a gândurilor şi nu te vei gândi să invoci numele lui Dumnezeu într-o manieră neDumnezeiască. Nu-Mi vei folosi numele în deşert, pentru că nu poţi. Pentru că numele Meu – Marele „Eu Sunt” – nu este niciodată folosit în zadar (adică fără rezultat) şi nici nu va putea fi vreodată.

Şi vei şti acest lucru atunci când Îl vei fi găsit pe Dumnezeu.

Îţi dau şi alte semne:

  1. Îţi vei aminti să ţii o zi pentru Mine, pe care o vei numi sfântă. Aceasta, ca să nu rămâi prea mult în lumea ta iluzorie, ci să te obligi să-ţi aminteşti cine şi ce eşti. Şi atunci, în curând, vei numi fiecare zi, zi de sărbătoare şi fiecare moment, sfânt.
  2. Îi vei cinsti pe mama şi pe tatăl tău – şi vei şti că tu eşti Fiul lui Dumnezeu, atunci când tu Îl cinsteşti pe Tatăl / Mama Dumnezeu în tot ceea ce spui, faci sau gândeşti. Şi, exact aşa cum îi cinsteşti pe Mama / Tatăl Dumnezeu şi pe tatăl şi mama ta de pe pământ (pentru că ţi-au dat viaţă), tot aşa vei cinsti pe toată lumea.
  3. Vei şti că L-ai găsit pe Dumnezeu când vei observa că nu vei mai omorî (adică nu vei omorî cu premeditare şi fără motiv). Pentru că, în timp ce tu înţelegi că nu poţi să pui capăt vieţii altuia în nici un fel (întreaga viaţă este eternă), tu nu vei alege să sfârşeşti o anumită încarnare, nici să schimbi o energie de viaţă dintr-o formă în alta fără cea mai sacră motivaţie. Noul tău respect pentru viaţă te va face să cinsteşti toate formele de viaţă – inclusiv plantele, copacii şi animalele – şi să ai un impact asupra lor numai când este în vederea binelui suprem.

Şi-ţi mai trimit şi aceste semne, ca tu să ştii că eşti pe cărare:

  1. Nu vei întina puritatea dragostei cu necinste sau înşelăciune, pentru că acesta este adulter. Îţi promit că, atunci când Îl vei fi găsit pe Dumnezeu, tu nu vei mai comite adulter.
  2. Nu vei lua ceva ce nu-ţi aparţine, nici nu vei înşela pe cineva, nici nu vei fi complice, nici nu vei face altuia rău pentru a obţine un lucru, pentru că aceasta ar însemna furt. Îţi promit că, atunci când Îl vei fi găsit pe Dumnezeu, tu nu vei fura.

Nici nu vei…

8 … spune ce nu e adevărat, depunând astfel mărturie strâmbă.

Nici nu vei…

9 … pofti la nevasta vecinului tău pentru că, de ce ai dori nevasta vecinului tău când ştii că toate celelalte sunt nevasta ta?

10 … pofti la bunurile vecinului tău pentru că, de ce ai dori bunurile vecinului tău când ştii că toate bunurile pot fi ale tale şi toate bunurile tale aparţin lumii întregi?

Vei şti că ai găsit drumul spre Dumnezeu când vei vedea aceste semne. Pentru că îţi promit că nimeni care-L caută cu adevărat pe Dumnezeu nu le va mai face. Îi va fi imposibil să se comporte în continuare astfel.

Acestea sunt libertăţile voastre, nu constrângerile voastre. Acestea sunt legămintele Mele şi nu poruncile Mele. Pentru că Dumnezeu nu porunceşte celor pe care Dumnezeu îi creează. Dumnezeu, pur şi simplu, le spune copiilor lui Dumnezeu: în felul acesta veţi şti că veniţi acasă.

Moise a întrebat cu înflăcărare: „Şi cum am să ştiu? Dă-mi un semn”. Moise a pus aceeaşi întrebare pe care Mi-ai pus-o tu acum. Aceeaşi întrebare pe care Mi-au pus-o oamenii de pretutindeni, de la începutul veacurilor. Răspunsul Meu este la fel de etern. Dar nu a fost şi nu va fi niciodată o poruncă. Pentru că, oare cui să-i poruncesc? Şi pe cine să pedepsesc dacă poruncile Mele nu vor fi respectate?

Nu exist decât Eu.”

Nu există nevoi reale

Prin vară anul trecut am simțit pentru prima oară că nu am nevoie de nimic, de absolut nimic, nimic, nimic. Nimic. M-am simțit complet dezorientată. Eram în aer, eram în plop și plopul în aer :). Nu înțelegeam ce se întâmplă. „Păi…și…atunci eu la ce mă gândesc? Eu ce fac acum?” M-am oprit din tot și nu înțelegeam ce se întâmplă. Mă simțeam inconfortabil, cum adică să nu am nevoie de nimic?! Se oprise totul, s-a oprit timpul, s-a oprit mintea. N-am mai avut nimic de ce să mă agăț. A fost eliberator și oarecum înfricoșător în același timp. Eram liberă, dar nu știam ce să fac cu libertatea mea.

Treptat (adică după luni de zile), am început să înțeleg că de fapt nu îmi lipsește absolut nimic. Am înțeles că sunt întreagă așa cum sunt, că sunt perfectă, că sunt completă.

Acum știu că nu am nevoi, că nu am lipsuri și trăiesc întregul din care acționez, chiar dacă din exterior pare că am nevoi. Lucrurile pur și simplu se întâmplă, dacă le lași. Viața are grijă de tine, dacă o lași.

Adevărul este că încă mă clatin între cele doua variante. Stau pe fază, atentă la stările și sentimentele mele, ghidând-mi viața spre Bucurie.

Bucuria a înlocuit dezorientarea când simt completitudine, grandoarea vieții mele, acea libertate care anul trecut mi se părea înfricoșătoare.

Adevărul este că noi nu avem nevoi și nimeni nu are nevoie de noi, dar suntem obișnuiți să trăim în relații de dependențe bolnăvicioase și să ne găsim rostul în funcție de câtă și ce nevoie au ceilalți de noi. În funcție de asta ne simțim de folos, ne simțim demni, ne simțim acceptați. Când dai drumul la toată această iluzie rămâi tu, liber, să te bucuri de tine și de viața ta așa cum îți este mai mare bucuria din suflet.

Acum îmi ghidez pașii spre a nu mai face nimic pentru că trebuie, ci pentru că mă bucură. Chiar dacă din exterior în continuare o să pară că fac lucruri esențiale vieții pentru că…trebuie, am înțeles că viața este o bucurie și le fac pentru mine, pentru că mă bucură.

Viața chiar este frumoasă așa cum este și nimic altceva decât bucuria noastră nu are importanță. Odată cu ea se desfășoară toată viața.

 

Când privim lumea prin ochii iubirii…

Arta de a iubi – Don Miguel Ruiz

„Dacă privim lumea prin ochii iubirii, vom vedea iubirea oriunde vom privi. Copacii ni se vor părea confecționați din iubire. Apa la fel. Atunci când privim lumea prin ochii iubirii, noi ne putem conecta voința la voința altui visător, iar visul nostru va deveni unul singur. Atunci când percepem lumea prin ochii iubirii, noi devenim una cu păsările, cu natura, cu oamenii, cu tot ceea ce ne înconjoară. În acest fel, putem privi lumea prin ochii unui vultur sau ne putem transforma în orice formă de viață. Noi putem deveni una cu vulturul prin intermediul iubirii noastre și îi putem împrumuta aripile, sau putem deveni una cu ploaia, ori cu norii. Pentru a face acest lucru, este necesar mai întâi să ne golim mintea de teamă și să o percepem prin ochii iubirii. Trebuie să ne dezvoltăm voința până când devine suficient de puternică pentru a se conecta la o altă voință, devenind una cu ea. În acest fel putem să căpătăm aripi pentru a zbura. Sau putem deveni una cu vântul, zburând ici și colo, ori alungând norii pentru ca soarele să răsară. Aceasta este puterea Iubirii.

Atunci când toate nevoile minții și trupului nostru sunt împlinite, noi vedem lumea prin ochii iubirii. Îl vedem atunci pe Dumnezeu pretutindeni. De pildă, îl putem vedea pe El dincolo de Parazitul oamenilor din jurul nostru. În interiorul oricărui om se află Pământul Făgăduinței pe care Moise l-a promis poporului său.

Pământul Făgăduinței este o zonă din mintea umană, dar nu poate fi perceput decât de către acea minte care a devenit fertilă pentru iubire, căci numai acolo poate trăi Dumnezeu. Mintea omului obișnuit este și ea un pământ fertil, dar pentru Parazitul care crește din semințele invidiei, mâniei, geloziei și fricii.

Pot exista relații care corespund perfect visului Paradisului. Noi ne putem crea propriul Paradis, dar trebuie să începem întotdeauna cu noi înșine. Mai exact, trebuie să începem prin a ne accepta în întregime corpul. Trebuie să vânăm apoi Parazitul, până când acesta capitulează. În acest fel, mintea va ajunge să iubească trupul și nu ne va mai sabota iubirea. Totul depinde numai de noi, nu de altcineva. Înainte de toate acestea însă, trebuie să învățăm cum să ne vindecăm corpul emoțional.”

(poza: Ashes and Snow – Gregory Colbert)

Superficialitatea există doar în percepție

A trecut aproape un an de zile de când am citit prima oară articolul de mai jos și l-am mai recitit de multe ori de atunci. La început credeam doar că am înțeles și de fiecare dată când îl reciteam aveam impresia că abia atunci înțeleg. După un an de zile încă găsesc comori ascunse în el.

În ultimul timp vocea din interiorul meu îmi tot repeta „nu există superficialitate în lucruri sau activități, există superficialitate doar în felul în care le percepi”, de fiecare dată când își făcea loc o stare neplăcută de vinovăție îmi venea în minte „nu există superficialitate…” și începeam să mă bucur de orice făceam, iar din bucuria mea izvorăște înțelepciunea dincolo de conceptual. Înțelepciunea în cea mai simplă formă, înțelepciunea Sufletului.

Nu contează ce faci, contează ce simți când faci, contează vibrația dincolo de formă.

Nu există lucruri/activități superficiale, există doar superficialitate în percepția acestor lucruri/activități.
Nimic din ceea ce există în viață nu este superficial. Cum ai putea crede că există superficialitate în creația Divinului?
În schimb, mintea poate să etichetezi/judece drept superficial și să considere superficialitatea ca fiind ceva de disprețuit…dar acestea sunt doar percepțiile induse de societate și acceptate sau nu de fiecare individ în parte.
Nu există nimic superficial, există doar superficialitate în percepție.
Când te mai simți vinovat sau te critici pentru alegerile de a face ceva etichetat drept „superficial” adu-ți aminte de asta și fă exact ceea ce îți dorești cu bucurie și lasă viața să îți reflecte minunea care ești.
Folosește fiecare ocazie pentru a te vedea pe tine, să te simți, să îți simți stările minții și să treci dincolo de ele simțind ghidarea sufletului, sentimentele.
Orice faci, fă cu bucurie!

¨Shopping-ul, plivitul si spiritualitatea
Nu exista “superficialitate” decat in perceptie. Nu exista nivele de superioritate, spiritualitate sau profunzime. In realitate toate lucrurile sunt la fel. Care e diferenta dintre shopping si plivit buruieni? Unii care se considera profunzi, dispretuiesc shoppingul – altii, care isi gasesc imaginea in masina, haine, bani, cluburi, dispretuiesc gradinaritul.

Eu, uneori, merg la un fel de shopping – Alt Fel de shopping. Dar, pentru acum, adesea ma gasesti in gradina. Multi ar considera ca ma irosesc printre plante, cu activitati de nimic, in loc sa fac ceva mai valoros… Diferenta e ca eu nu umplu nici un gol cu activitatile mele si nici o imagine de sine, pentru ca am inteles ca nu exista nici un gol si nu exista nici imagine. Totul e atat de plin incat nu pot eu adauga o picatura macar la ce este Viata.

Alta data as fi spus ca sperficialitatea e sa crezi ca poti umple golul din tine cu ceva si sa descoperi ca acel ceva are alta forma si alta destinatie decat golul tau. Prin urmare, nu te implineste cu adevarat. Azi nu mai gandesc asa. Azi cred ca superficialitatea e sa crezi ca ar exista vreun gol… vreo nevoie de a-l umple… Superficialitatea e sa nu vezi si sa nu simti plinul din tine, Minunea din tine, Viata din tine. Sa traiesti totul doar la suprafata.

Crezi ca nu exista nici o coincidenta minunata care te asteapta intr-un magazin? O supriza de suflet printre hainele de pe umeras?… Cum mergi tu la shopping de te exalteaza pe moment, ca sa te dezumfli toata mai tarziu? Cum sa te simti goala si neimplinita, cand esti cu Tine in mijlocul Minunilor?

Eu la shopping caut sa merg cu Mine. Si am dat de coincidente si in gradina: buruienile mele m-au invatat despre viata. M-au invatat despre moartea care nu exista. Despre mila care nu e necesara – pentru ca fiecare planta isi pleca cu bucurie capul stiind ca disparitia ei facea loc luminii pentru alta, pentru ea insasi insemnand eliberare. Ca sa traiasca alte si alte forme de viata. Un suflet real in fiecare din ele… comunicand cu sufletul meu tot mereu. O implinire pe care o simt inauntru dincolo de cuvinte, un flux vital care umple totul si in care nu se simte nici un gol, niciodata.

Viata in general e facuta din activitati cotidiene, momente “banale” in sine. Dar ele nu stirbesc cu nimic profunzimea Vietii insesi care curge cu putere prin tine. Sau poate chiar asta e rolul lor? Sa lase astfel sa se simta Minunea si sa n-o umbreasca?

Cand ai sa-ti dai voie sa SIMTI, ai sa vezi ca nu exista nimic superficial si gol in tine, in tot ce faci, tot ce traiesti. SIMTE, SIMTE, SIMTE totul – in tine, in jur. Simte ce ti se ofera exact acolo unde esti, exact atunci, in acea clipa. Si shoppingul tau devine izvor de viata si de bucurie in tine, prin tine, catre tine, catre ceilalti… le primesti si le oferi, lasand in urma ta ceva ce oamenii nu vor putea pune in cuvinte. Ceva ce-si vor dori si ei, ceva ce se numeste Iubire. Un zambet catre alt cumparator, o gluma catre vanzator sau simpla intindere a mainii catre umeras, sa vina toate din Iubire, din constienta plinului din tine – aceea este Viata, aceea este profunzimea. E shopping-ul cu TINE!

Cu alte cuvinte, acum te bucuri mai mult de shopping si de achizitii, decat de Tine. Odata ajunsa acasa, nu mai simti nimic. Dar universul fara Tine e GOL. Si Sufletul iti da acea stare de neimplinire ca sa te aduca inapoi la Tine. Nu sa te opresti din acele activitati, ci sa nu le mai faci fara Tine.

Te-ai gandit vreodata ca shopping-ul poate fi Sursa de Viata? 🙂 🙂 🙂 TOTUL ESTE.

Sa spui ca inca te mai bucuri de lucruri superficiale, inseamna ca inca mai vrei sa le vezi superficiale… inca mai vrei sa te ascunzi dupa ele, sa le vezi doar pe ele, dar sa nu te vezi pe Tine prin ele… sa nu vezi Minunea care esti in Minunea “banalului” pe care il traiesti. Pentru ca ti-e mai usor sa te lasi dominata de ele, fara sa preiei Tu conducerea, sa simti Altceva acolo unde nimeni nu simte nimic. Ti-e mai usor sa stai in cadrele de referinta create de altii, sa percepi cum ai vazut si ai fost educata de altii, care toti vad shoppingul la fel. Sa nu cumva sa vezi Viata si Minune unde altii vad bucurie efemera. Sa nu cumva sa folosesti orice moment cotidian ca pe un pretext de a te intalni cu Tine, de a fi cu Tine.

Mai corect trebuia sa ma exprim nu ca te hranesti cu lucruri superficiale, ci ca te hranesti cu superficialitatea lucrurilor, pentru ca nu vrei sau nu sti cata profunzime si viata se ascunde in spatele lor de fapt!

Nimic nu e superficial daca e facut de Tine. Cum Tu esti Minune, din tine nu pot izvori decat Minuni. Cum Tu esti Viata, din tine nu poate izvori decat Viata. Cum Tu esti Iubire, din tine nu poate izvori decat Iubire. Sa gandesti si sa simti mai prejos despre tine si despre orice ce faci, stand in confortul mintii educate de altii – aceasta este LE-NE! Aceasta este superficialitatea.¨

Acesta este link-ul catre articol: Shopping-ul, plivitul si spiritualitatea

 

Afecțiuni ale corpului – Adevărul

Orice afecțiune a corpului nu face altceva decât să te oprească din ceea ce faci, sau să te oblige să schimbi felul în care faci. Îți arată ce îți faci tu în interiorul tău, te atenționează.

Ceva la care nu vrei să dai drumul…sistemul tău de valori, îți face rău pe interior.

Când faci ceea ce faci…de ce faci? pentru alții sau pentru tine? din frică sau din iubire?

Sistemul de valori descrie o realitate falsă pe care noi o considerăm adevărată și corectă. Sistemul de valori ne împiedică să vedem realitatea, să vedem adevărul așa cum este el. Să vedem perfecțiunea în tot ceea ce ne înconjoară, să vedem că totul este ca noi să ne putem bucura de noi. Ne împiedică să vedem că viața este pentru ca noi să ne bucurăm de ea și de noi. Sistemul de valori se bazează pe frici, pe felul în care suntem învățați să vedem lumea pentru a putea fi acceptați de către aceasta. Dar adevărul este că noi nu trebuie să ne supunem unui sistem de valori pentru a fi acceptați, singura noastră „obligație” este să ne eliberăm de aceste frici pentru a ne putea bucura de tot ceea ce este. Nu avem nevoie să fim acceptați de societate sau de cei din jur, ci de noi înșine. Avem „obligația” de a vedea măreția, minunea care suntem, să vedem rolul nostru de Creatori, de Dumnezeu și să ne bucurăm de această minunată oportunitate numită Viață. Avem „obligația” de a ne da la o parte din calea Divinității și de a o lăsa să creeze prin noi, iar noi să ne bucurăm de tot acest proces.

Când dai drumul la toate fricile, rămâne dragostea. Dar ai avut nevoie de frică – opusul dragostei – ca să poți vedea dragostea, ai avut nevoie să vezi ceea ce nu ești ca să poți simți ceea ce ești, dragoste. Ești lumină. Ești Dumnezeu, ești Creatorul a tot ceea ce te înconjoară, ești Buddha, ești Divinitatea, ești Eternul, ești Infinitul.

Sistemul de valori – iubește-l căci el ți-a arătat ceea ce nu ești ca să poți vedea ceea ce ești. Ți-a arătat închisoarea ca să poți vedea libertatea. Iubește tot ceea ce ești acum, indiferent de cum le judeci (ca fiind rele sau bune), pentru că ele fac parte din drumul tău spre redescoperirea a ceea ce ești în adevăr. Totul face parte din drumul tău spre descoperirea scopului suprem în această viață, de a redescoperi esența ta, de a îți readuce aminte că tu ești „mesagerul” lui Dumnezeu în această viață, mai mult, tu ești parte din Dumnezeu în această viață. Tu ești Dumnezeu care își redescoperă măreția prin tine, prin viața fizică. Dualitatea din lumea fizică este ceea ce face posibilă această redescoperire. Cum altfel ar fi putut să își trăiască măreția decât prin a uita ceea ce este pentru a putea redescoperi… Cum altfel ai putea privi acest dar al uitării decât ca fiind cel mai măreț dar?! Este ceea ce face posibilă redescoperirea măreției Creației.

Spune-mi tu mie…cum ar mai putea să te supere vreodată ceva ce se petrece în lumea fizică, cum ai putea să mai condamni un Dumnezeu exterior pentru tot ceea ce tu consideri a fi necaz sau nenorocire? Cum poți să mai fii trist sau supărat pe ceea ce crezi tu că „ți se întâmplă” ție? Când totul este o minune, când totul face parte din planul măreț al Universului de a te bucura de măreția ta, de puterea ta, de minunea care ești? Orice supărare, orice necaz, nu face altceva decât să te readucă pe drumul iubirii, pe drumul plin de iubire.

Iubește viața cu tot ceea ce este în ea, indiferent de judecata ta de bine și rău. Treci dincolo de tot și de toate și mergi direct la esență, mergi la lumină, mergi la esența ta de Dumnezeu. Ai să vezi că dincolo de bine și rău este doar iubire, dincolo de bine și rău este doar perfecțiune.

Micime lăuntrică

„Prin presiune, discurile cartilaginoase dintre vertebre sunt împinse lateral și strivite, în special în zona coloanei vertebrale lombare, și apasă asupra nervilor, ceea ce produce diverse dureri, cum ar fi de exemplu lasciatică, lumbago etc. Problema acestui simptom este supraîmpvărarea. Cine își încarcă umerii cu o povară prea mare și nu realizează conștient acest „prea mult” va resimți apăsarea în corp ca durere a discurilor intervertebrale. Această durere îl constrânge pe om să se odihnească mai mult.
[…]
Faptul de a se împovăra prea mult servește întotdeauna încercării de a părea mare și harnic, compensând în felul acesta prin fapte un sentiment de micime lăuntrică.
Dincolo de marile performanțe se află întotdeauna o nesiguranță de sine și un sentiment de inferioritate. Omul care s-a găsit pe sine însuși nu mai caută performanța, el există. Însă în spatele tuturor faptelor mari (și mici) și a performanțelor din lume se află mereu oameni care au fost împinși la o măreție exterioară de sentimentul micimii lor lăuntrice. Ei vor să dovedească lumii ceva prin faptele lor, deși în realitate nu există absolut nimeni care să le ceară acele dovezi sau să le aștepte – cu excepția persoanei în cauză. El vrea mereu să își demonstreze sieși ceva, însă problema este: ce anume? Cine caută performanța, ar trebui să-și pună întrebarea de ce o face, pentru ca dezamăgirea să nu devină prea puternică. Pentru că cel care este onest față de sine însuși va recunoște că răspunsul este întotdeauna: pentru a fi apreciat, pentru a fi iubit. Și deși căutarea iubirii este singura motivație cunoscută a performanței, acest gen de încercare se termină întotdeauna nesatisfăcător pentru că țelul nu poate fi niciodată atins pe această cale. Pentru că iubirea nu are scop, iubirea nu poate fi căștigată.
[…]
Sentimentul de inferioritate este sentimentul că o persoană nu ar fi demnă de iubire, așa cum este ea. Și de aceea, omul începe să se facă demn de iubire în acceptația sa. Și el devine tot mai îndemânatic, tot mai harnic, tot mai bogat, tot mai celebru ș.a.m.d. El vrea să devină vrednic de iubire prin toate aceste nimicuri ale lumii exterioare – și dacă ajunge să fie iubit va avea mereu îndoiala dacă nu cumva este iubit „numai” din cauza performanțelor sale, a celebrității sale, a bogăției sale. El și-a barat singur drumul către adevărata iubire. Recunoșterea performanțelor unui om nu satisface dorul care îl împinge pe om la performanțe. De aceea este util ca el să se confrunte la momentul oportun cu propriile sentimente de micime și inferioritate…”
Puterea Vindecătoare a Bolii, Thorwald Dethlefsen și Ruediger Dahlke