Viața este ușoară

 

Life is easy – genial! Chiar așa este cum spune nenea astă, doar că societatea ne învață că avem te miri ce nevoi, că ne lipsește educația, informația, că nu avem suficiente cunoștințe, nu avem nu știu ce casă, mașină, telefon, haine…când de fapt nimic din toate astea nu contează. Lipsurile, nevoile sunt toate iluzii. Noi nu avem lipsuri, noi nu avem nevoi…viața ne scaldă în belșug, dar noi refuzăm să vedem asta.

Ni se spune că trebuie să avem anumite cunoștințe, altfel suntem ¨needucați¨, dar asta nu face altceva decât să folosească frica noastră de neacceptare, de respingere ca să ne prindă într-o capcană, într-un circuit din care avem impresia că nu putem să scăpăm și ajungem să credem că viața este grea. Sentimentul că viața este grea ne arată simplul fapt că ne-am îndepărtat de adevărata Viață…așa ne cheamă Viața să revenim la ea.

Am dat azi iar peste un text în care zicea că oamenii mereu aleg din doua poziții: din iubire sau din frică. Iubirea se simte ca o atracție, iar frica se simte ca o repulsie. Multe lucruri le facem din frică, din frica de respingere, de neadecvare. Ne este frică că dacă nu facem o anume facultate, un master, dacă nu avem o carieră profesională de succes, dacă nu avem realizări profesionale, dacă nu arătăm într-un anumit fel cum zice societatea, atunci nu o să fim acceptați de societate. Și tot așa toată viața suntem în continuă căutare să atingem acea imagine care este acceptată și îndrăgită de societate, mulți oameni ajung să aibă succes financiar sau profesional și pe interior se simt goi și neliniștiți și sunt într-o continuă căutare să devină tot mai buni. Nimic din ce obții la exterior nu o să îți aducă liniștea, pentru că aceste căutări care se manifesta la exterior îți arată de fapt că Viața te cheamă înapoi la ea, că te-ai îndepărtat de tine și pe tine interior e nevoie să te cauți. Mai mult decât atât…nu există nici o nevoie, nu ai nevoie să te cauți pe tine, interiorul tău…ci doar să renunți la acele atașamente exterioare, la acea nevoie de aprobare, să renunți la lupta exterioara de a fi acceptat. Când ai renunțat la toate aceste iluzii deja te-ai regăsit pe tine. Tu ești singurul care se poate accepta pe sine, orice alta acceptare din partea celor din jur este o iluzie, este trecătoare.

 

Reclame

Equilibrium – viața fără simțire

Equilibrium (2002) – IMDB

Oprimarea sentimentelor. Ce este viața fără simțire? Fără capacitatea de a simți…?!

Mary: De ce trăiești?

Preston: Trăiesc…sa mențin continuitatea acestei societăți mărețe. Sa servesc Libria.

Mary: Este o logică circulară. Exiști pentru a-ți continua existența. Care e scopul?

Preston: Care e scopul vieții tale?

Mary: Sa simt. Din cauză că nu ai simțit niciodată nu ai să știi cum e. Dar e la fel de vital ca și aerul. Și fără asta…fără dragoste, fără furie, fără supărare, respirația e ca și o bătaie de ceas.

Preston: Atunci nu am ce face decât să te trimit la Palatul de Justiție pentru procesare.

Mary: Procesare…vrei să spui execuție, nu?

Preston: Procesare.”

 

Ne întrebăm oare cum ar fi viața noastră dacă am trăi ca cei din Equilibrum. Sa fie asta o capcană? Ce nu ne dăm noi seama este că noi trăim cum trăiesc cei din Equilibrum. Am fost învățați să nu mai simțim, să nu mai simțim conectarea cu Divinul din noi, cu Eternul, cu Dumnezeu care se află în interiorul nostru. Noi trăim într-o lume gri și nu reușim să vedem asta, pentru că nu știm că se poate și altfel, iar dacă nu ai Simțit niciodată, nu ai cum să știi că se poate trăi și altfel, că se poate trăi în…comuniune cu Dumnezeu.

Există o lume dincolo de cea în care am fost învățați să trăim noi, este lumea în care ne-a fost dat să trăim, este darul primit de la Viață pe care noi îl refuzăm, este belșugul ce ne înconjoară, dar noi refuzăm să îl vedem. Viața nu este ceva ce ni se întâmplă nouă, Viața se întâmplă pentru noi. Nu este o lume undeva departe, nu este în Ceruri, este dincolo de percepția ta, este dincolo de credințele tale, dincolo de voalurile prin care vezi Viața, prin care ai fost învățat să vezi Viața. Este o lume mai pământească, mai omenească decât ne putem imagina. Este totul în jurul tău, la o întindere de mână. Totul este pentru tine. Nici nu este nevoie să te concentrezi să o simți, să o găsești, ci doar sa te deschizi și să îți dai voie să o trăiești.

Știu că dacă n-ai trăit ce scriu aici…n-ai să înțelegi, dar știu că…ce citești aici o să trăiești.

Felul în care gândește întreaga societate, te face să te îndoiești de tine la fiecare pas, și atunci când simți, îți este greu să accepți că există o conexiune Divină. Ești privit cu suspiciune și cu atât mai mult te face să te îndoiești de ceea ce simți și să te îndepărtezi de tine. Este un…sistem pe care ni l-am creat să ne ținem prizonieri. Suntem prizonieri fără să ne dăm seama pentru că nu vedem zidurile, sunt zidurile minții noastre. Nu le vedem dar le simțim prin îndoială și frică, ele sunt zidurile noastre. Ziduri create de propriul ego, de orgoliu, de minte. Ne-am închis esența in închisoarea egoului și nu mai putem sa Vedem și să Simțim măreția care ne înconjoară și minunea care suntem. O închisoare frumos decorată cu bani, cu putere…iluzii, plăceri efemere.

Simțurile ne-au fost suprimate. Nu mai vedem culorile la adevărata lor intensitate, nu mai auzim Viața, natura, frumosul, nu mai simțim plăcerea mirosurilor adevărate, nu mai există finețea mirosului, nu ne mai oferim bucuria gusturilor naturale, ale pământului, nu mai simțim atingerea la adevărata ei capacitate. Toate simțurile ne sunt înfundate, le trăim la o capacitate foarte mică…cât să putem supraviețui. Credem că este vorba despre supraviețuire, dar de fapt este vorba de bucuria Vieții, de minunea care ne este dată să o trăim, cea de care ne îndoim că există, credem și ne este frică că nu o merităm, noi…”păcătoșii”.

Dar…oricât de oprimați am fi…există intuiția, sufletul care strigă să îți atragă atenția ca există mai mult. Sunt momente în care simți că există ceva mai mult. Urmează acele trăiri, lasă-le să te ghideze către deschidere, către lumină, să te ghideze înapoi la…tine. Nu se poate trăi și altfel? Bucuria este infinită.

Un singur om este suficient pentru a schimba totul, și acela ești chiar tu. Ești mai puternic decât crezi. Nimeni altcineva nu poate face asta pentru tine. Schimbarea pornește de la fiecare în parte.

Nu te lupta cu sistemul să îl dobori, nu te lupta să îl păcălești, încearcă să îl vezi cu adevărat și să îl înțelegi pentru că el îți arată ce ne facem noi înșine nouă. Încearcă să vezi ce este societatea și ce face societatea, ce este legea, ce face legea, ce este statul, ce face statul și întreabă-te dacă nu se poate și altfel. Fă mereu ceea ce simți indiferent de ce îți spun alții. Fii sincer cu tine.

Nu te supune unor fantome.

‘And those who were seen dancing where thought to be insane by those who could not hear the music.’ Friedrich Nietzsche

 –

Partridge: Tot timpul ai știut. „ Dar eu, fiind sărac…tot ce am sunt visele mele. Toate visele mele ți le-am adus ofranda la picioare. Vezi cum calci…pentru că ai să calci pe ele.” Presupun că și tu visezi, Preston.

Preston: O să fac tot ce pot pentru ca ei să nu te pedepsească prea dur.

Partridge: Amândoi știm…că ei niciodată nu sunt blânzi.

Preston: Atunci îmi pare rău.

Partridge: Nu, nu îți pare. Nici nu știi ce înseamnă asta. Este doar un cuvânt…dispărut care denotă un sentiment pe care nu l-ai simțit niciodată. Nu înțelegi, Preston? S-a dus. Ceea ce ne reprezintă…a fost distrus.

Preston: Nu sunt războaie. Nu sunt crime.

Partridge: Și noi ce crezi că facem?

Preston: Nu. Ai fost cu mine tot timpul. Ai văzut alternativa…gelozia, furia.

Partridge: Un cost mult prea ridicat. Eu l-aș plăti cu plăcere.

Ce înseamnă să fii sărac…?

Credem că trăim, dar ceea ce noi numim viață este doar o umbră. Un cuvânt care denotă o viață pe care nu am simțit-o niciodată. Am uitat ceea ce ne reprezintă, am uitat ce suntem, cine suntem…și totuși Viața este pentru noi și ne învăluie, trebuie doar să vrem să ne redescoperim.

You are Eternal the Universe – Alan Watts

 

Underneath the superficial self, which pays attention to this and that, there is another self more really us than I. And the more you become aware of the unknown self — if you become aware of it — the more you realize that it is inseparably connected with everything else that is. You are a function of this total galaxy, bounded by the Milky Way, and this galaxy is a function of all other galaxies. You are that vast thing that you see far, far off with great telescopes. You look and look, and one day you are going to wake up and say, „Why, that’s me!” And in knowing that, you know that you never die.” – Alan Watts

Viața on The Facebook!

Șantaj?!…”are you sure you want to dezactivate your account? Tony will miss you, Catalin will miss you, Andreea will miss you”..paaaammm paaaammm trebuie să recunosc că a mișcat ceva în mine când am citit. Parcă mă încerca un sentiment de vinovăție amestecat cu părere de rău. „Serioooosss?! Chiar crezi că o să îi fie cuiva dor de mine? Mă acceptă și pe mine cineva? Îmi simte și mie lipsa cineva?” Așa mi-a atins mie facebook-ul un punct sensibil…nevoia de acceptare pe care o simțim cu toții (unii o recunoaștem, unii nu) sau…spus sub o altă formă: frica de respingere, frica că nu o să îmi găsesc un loc în lumea asta, că nu o să fiu acceptată așa cum sunt. Ce Univers infinit ar crea o ființă care este altceva decât perfectă, altceva decât o minune. Cum aș putea eu să contest că acest Univers nu este perfect și m-a făcut pe mine…un omuleț…care nu are nici un loc și nici un rost în Univers? O piesa de rezervă. Cum aș putea eu să spun asta? Când totul este perfecțiune așa cum este, eu sunt perfecțiunea, dar toate aceste frici încă nu mă lasă să trăiesc minunea care sunt, infinitul în toată splendoarea lui. Încă îmi este frică să îmi accept măreția, să trăiesc Lumina, îmi este frică de necunoscut…

Incredibil cum simți că pierzi ceva, că renunți la o parte din tine (facebook). Cât de vizibil îți este arătat un atașament față de o imagine la care ai lucrat 7 ani (în cazul meu)…unde ți-ai petrecut ore din zi să îți creezi o imagine, o față pe care ai vrut să o arăți oamenilor. Este mai mult decât o simpla mască, este ceva atent lucrat, o „capodoperă” a ego-ului. Ai adăugat, ai șters, ai corectat, ți-ai împărtășit gândurile, dorințele, ți-ai făcut prieteni, ai refuzat prieteni, o viață sociala care se desfășura într-un spațiu virtual și totuși părea real. Totul este fals, este o iluzie…cred că se aseamănă foarte mult cu ce este de fapt viața fizică pentru oameni în zilele noastre, o încarnare a divinului prin care vezi foarte puțin din măreția Vieții. Facebook-ul este o încarnare a încarnării vieții unui om, este o oglindă. Îți oferă posibilitatea să vezi cum funcționează viața de fapt, cum ne punem măști, cum încercăm să impresionăm și să părem ceva ce nu suntem. Totuși noi știm ce este în spatele vieții virtuale, dar ce este în spatele vieții fizice nu putem să știm, putem doar să simțim. A simți este infinit mai mare decât viața fizică. Viața fizica a unui om este ca vârful unui iceberg, ce se „ascunde” în spatele iceberg-ului, în spatele vieții fizice este Infinitul, este Eternul însuși, este Dumnezeu, suntem noi în toată măreția noastră, este toată lumea invizibila de unde manifestam mici aspecte în lumea vizibilă. Viața este redescoperirea Eternului prin fizic, nu este nimic altceva decât redescoperirea bucuriei în cea mai pură formă. Viața fizică este procesul de curățare prin care ne întoarcem la bucuria pura. Viața se redescoperă pe ea însăși prin intermediul omului. Cel mai mare dar al omului este viața, cele cinci simțuri prin care te bucuri de tine și de tot ce te înconjoară. Viața cu toate trăirile ei pe care noi încă le categorisim ca fiind bune sau rele, plăcute sau neplăcute.

A mai căzut un voal. Alegerea este a mea, iar consecințele mi le asum.

 

 

Calea omului în viață

Calea omului în viață este dincolo de orice profesie, este dincolo de rațional ce are el de oferit. Ce alege să facă, profesia pe care o alege, este doar o cale prin care darul său se manifestă. Această cale poate să ia un număr infinit de forme în lumea fizică.

Liniștea de după furtună

Viața „se rezumă” la o liniște și împăcare deplina, fluctuațiile de stări ale minții sunt din ce în ce mai blânde. Orice stare (plăcută sau neplăcută) își face apariția, sufletul te aduce înapoi cu blândețe la stabilitatea din interiorul tău. Este o liniște de unde pur și simplu știi că nu mai ai cum să cazi. Înțelegi că nimic nu depinde de tine și te bucuri de ce ți se oferă așa cum ți se oferă. Nu mai există motive de supărare decât ca să îți arate că încă te agăți de ceva ce nu ai nevoie, că încă mai este ceva cu ce mintea te ține legat. Tot ce se întâmplă în viața ta este ca tu să te vezi pe tine, totul îți este dat ca tu să te poți elibera, să te dezbraci de tot ce s-a pus pe tine, să îți eliberezi sufletul. Viața începe să devina pură bucurie, pentru că nu te mai agăți de nimic și nimic nu te mai poate atinge. Viața se redescoperă pe ea însăși, iar tu ești un fericit martor care se poate bucura de abundența ce îl înconjoară.

Povestea cu care ne identificăm – viața guvernată de un gând

Dacă toată viața ta nu este ceea ce tu ai crezut? Dacă toată viața ta nu este mai mult decât un gând, o idee care ți-a fost inoculată la un moment dat și tu ai ales să crezi în ea. În funcție de ea ti-ai construit întreaga viață, așa cum ai crezut tu că trebuie să fie. Dacă totul nu este nimic mai mult decât o idee în mintea ta? O idee care te ține captiv, care te ține în iadul pe Pământ. Un iad creat chiar de tine. Dacă viața ta așa cum o știi tu nu este altceva decât o poveste creată de mintea ta? O poveste care te ține captivă în închisoarea minții. Este o poveste care predomină întreaga ta viață, care îți zice cum ar trebui să fii, ce ar trebui să faci. O poveste în care tu crezi cu atât de multă putere încât nu mai vezi viața, vezi doar închisoarea poveștii în care ești. Este tot ce crezi că există, dar viața este mult mai mult decât această poveste, viața este iubire. Dacă nu reușești să vezi ca e doar o poveste pe care încerci cu disperare să o urmezi, o poveste care te face să te împotrivești minunii care este viața…atunci mereu vei vrea să schimbi realitatea. Dacă viața ta nu este altceva decât o poveste în funcție de cum ți-au zis cei din jurul tău că trebuie să fie? Nu din răutate ți-au zis, ci pentru că ei trăiesc propria poveste. Dacă viața este dincolo de această poveste de care te ții cu dinții pentru că nu știi ca exista mai mult decât atât? Când îți dai seama că este doar o poveste ești înfricoșat. Dacă viața ta nu este această poveste atunci cine ești tu? Ce ești tu? Nu vrei să îi dai drumul pentru că îți este frică. Ai impresia că o să cazi în neant dacă nu ești povestea pe care ai crezut-o toată viața. Mintea ta nu poate să accepte să îți dea drumul, îi este frică pentru că își pierde controlul. „Nu-ți fie frică” îți șoptește iubirea, îți șoptește viața. Acum ești liberă. Acum nu mai ești prizoniera poveștii vieții tale. Acum ești liberă să VEZI viața. Acum ești liberă să îți creezi ce poveste vrei tu, acum poți să îți creezi cea mai frumoasă poveste. Acum poți să își creezi Paradisul pe Pământ. Orice poveste vrei crea, vei știi că este doar o poveste și te vei putea bucura de ea și în orice moment vei putea renunța la ea și îți vei putea crea o altă poveste. Acum poți să schimbi drama din viața ta cu o comedie romantică…dacă asta îți dorești, bineînțeles. Acum știi că sunt doar povești și te poți bucura de capodoperele pe care le creezi. În același timp poți vedea viața, poți vedea manifestarea vieții prin tine și prin cei din jur. Acum poți să vezi și poveștile celor din jurul tău și vei știi că sunt doar povești, iar tu le vei respecta poveștile și îi vei respecta pe ei. Ei au dreptul ca în povestea lor să îți dea ce rol vor ei, dar asta nu te va mai afecta pe tine. Tu vei știi că este doar o poveste, nu este ceea ce ești. Viața este mult mai mult decât o cutiuță cu o poveste.

Acum că ai ridicat voalul poveștii tale de pe ochi…poți să vezi viața. Acum că te-ai eliberat din închisoarea minții tale…ești liberă să simți întreg Universul, să simți viața, nu te vei mai lovi de aceeași pereți reci și gri ai celulei minții tale.

Aseară m-am uitat la filmul Inception („Începutul”), azi de dimineață m-am mai uitat o dată la el. Fischer…și-a trăit întreaga viață în povestea vieții lui: tatăl lui nu îl iubea, nu avea timp de el și îl considera o dezamăgire că nu a reușit mereu să se ridice la înălțimea așteptărilor lui. Asta a fost povestea care îi ghida viața. O dramă aș zice… Baaammm i s-a implementat ideea că de fapt tatăl lui îl iubea și își dorea să îl lase să își creeze propriul „imperiu” pentru că îl considera capabil, ideea că de fapt tatăl lui era dezamăgit de faptul că Fischer încerca să fie la fel ca el în loc să fie el însăși. Atât. Și povestea vieții i s-a schimbat complet, a devenit o altă poveste.

Nu suntem conștienți că trăim într-o poveste până nu ne trezim din ea. O simplă idee care ne guvernează întreaga viață și o poate transforma într-un iad. Când vedem că este doar o poveste, o idee, așteptări, când renunți la toate astea te eliberezi. Când vezi povestea ta, poți să vezi și povestea celor din jur și atunci conștientizezi că nu are de ce să te afecteze așteptările celor din jur. Le respecți așteptările, le respecți visul, dar nu mai depinzi de el, nu te mai afectează. Nimeni nu are putere asupra ta decât dacă le dai tu voie. Nimeni nu poate să îți dicteze povestea ta decât dacă îi dai tu voie.